Strict confidențial pentru 3 ani: Cum s-a ales Poșta Moldovei cu 2 milioane de lei din afacerea distribuției de teste și glucometre pentru diabetici

Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei și CNAM – două instituții care nu trebuiau să aibă nicio legătură cu distribuția de dispozitive pentru diabetici, au semnat un contract pe care s-au obligat să-l țină secret timp de trei ani, scrie sănătateinfo.md.

Foto: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Potrivit documentului, CNAM a plătit 2 milioane de lei pentru împachetarea, sortarea și distribuirea pachetelor cu glucometre, teste și lanțete către aproximativ 100.000 de beneficiari. Fiind vorba despre un program național, cu resurse din bugetul public, nu este clar rolul CNAM în acest joc. A doua figurantă de prisos – Poșta Moldovei – s-a ales cu 2 milioane de lei, asumându-și responsabilitatea livrării coletelor, însă cum deja am scris suficienți pacienți au semnalat încălcări.

Așadar, CNAM și Poșta Moldovei au călcat conștient peste medicul de familie și l-au înlăturat aproape total din relația lui cu pacientul, luând decizia de a împărți câteva milioane de lei inutil ca să facă ceea ce trebuia să facă gratuit și medicul – să împartă glucometre și teste către pacienți, dar și să-i consulte și să-i ajute atunci când au dileme de utilizare a dispozitivului.

Redacția Sănătate INFO a intrat în posesia contractului semnat de Poșta Moldovei și CNAM. Menționăm că în reperate rânduri cele două instituții refuzau să răspundă la solicitările de informații ale Sănătate INFO în ceea ce privește suma contractului.

Așadar, CNAM, ca beneficiar, s-a angajat să achite Poștei Moldovei, în calitate de prestator, 2.000.000 de lei, echivalentul a aproximativ 100.000 de euro, pentru serviciile de: ambalare, sortare și transportare a coletelor către pacienții cu diabet. Cum s-a ajuns la această sumă? S-a înmulțit suma de 20 de lei stabilită pentru un colet la cei presupus 100.000 de oameni la care trebuie să ajungă pachetele.

doc / Sursa:sanatateinfo.md

La solicitarea Sănătate INFO privind suma contractului, ex-vicedirectorul instituției, Liviu Bobeică, a răspuns sec că tarifele au fost aprobate în baza Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciile din sfera serviciului poştal universal, care presupune aplicarea anumitor formule. Din contract nu reiese că ar fi fost aplicată vreo una din formuleze prevăzute în hotărârea de guvern indicată.

Mai mult, nu este clar cine și cu preț a pregătit cele 100.000 de cutii, în care au fost puse testele, lanțetele și glucometrele. Din contract, reiese că ambalarea a venit în responsabilitatea Poștei Moldovei. Cutiile conțin logoul și numele CNAM, iar la o emisiune televizată, ex-directoarea CNAM, Tamara Andrușca și ex-ministra Sănătății, Silvia Radu, menționau că în fiecare cutie se regăsește câte un mesaj pentru pacienți din numele celor două.

Prestatorul, adică Poșta Moldovei, s-a angajat să livreze toate coletele în termen de 60 de zile de la primirea listelor cu pacienți. Contractul a fost semnat pe 11 aprilie. Documentul semnat de cele două părți prevede că prestatorul se obligă ca în termen de cel mult 10 zile a următoarei luni de gestiune, adică luna mai, să prezinte documente confirmative precum că a livrat bunurile, iar în cazurile în care nu s-a reușit ajungerea la destinatar, să creeze un tabel de divergențe pe care să-l prezinte CNAM. Pentru a-și face sarcina mai ușoară, cele două instituții au stabilit că dacă nu va fi trimis un tabel de divergențe într-un termen indicat de 7 zile se va considera că divergențe nu există și că „serviciile au fost livrate integral și corespunzător”.

Sănătate INFO a scris deja despre numeroase cazuri când cutiile nu au ajuns la destinatari. Mai mult, oamenii nici nu au fost informați de către poștași că au colete de ridicat. Aceștia au fost nevoiți să sune singuri, apoi să se ducă să le ia tot singuri.

De asemenea, Sănătate INFO a scris despre faptul că datele medicale ale pacienților au fost divulgate fără acordul lor, întrucât persoane străine au intrat în posesia a numeroase date despre aceștia: diagnosticul confirmat, datele din buletinul de identitate, adresă exactă și număr de telefon. La o solicitarea expediată către Poșta Moldovei, ni s-a răspuns din nou sec că instituția este înregistrată ca operator de date la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și că astfel cele două părți nu au încălcat nicio lege. Însă, tot legea prevede că datele medicale intră în categoria datelor personale cu caracter special.

Continuarea articolului o puteți citi pe Sănătate INFO.


Pub