(video) Furtuna de ieri a făcut prăpăd în sudul republicii: Zeci de gospodării, lăsate fără acoperiș

Furtuna de ieri a făcut prăpăd în sudul republicii. Vântul a smuls foile de ardezie de pe case, a doborât copaci și stâlpi de electricitate.

Foto: colaj

„Furtuna de miercuri a facut prapad in sud estul ţării. O ploaie de jumătate de oră însoţită de vijelie a smuls acoperisurile de ardezie ca pe niste foi de hârtie în satele Săiţi şi Tocuz din raionul Căuşeni. Peste 100 de acoperișuri au fost aruncate de pe case și făcute bucăți de către vânt. La Săiţi, firele de electricitate au fost doborâte la pământ, iar copacii rupți ca niște surcele. Zeci de gospodari plâng amarnic, dupa ce au numărat pagubele. Mulți dintre ei s-au trezit cu cerul de-asupra capului. la propriu”, a declarat Renata Lupăcescu pentru UNIMEDIA.

Aceasta a făcut și un material video în care a inclus imagini cu pagubele produse de furtuna de ieri.

Amintim că IGSU a anunțat că ploaia şi vântul au făcut ravagii în raionul Basarabeasca. Aici salvatorii au fost solicitaţi pentru a efectua lucrări de deblocare după ce mai mulţi copaci au căzut pe drumuri, case de locuit, dar şi peste conducte de gaz. Și în municipiul Comrat s-au raportat copaci doborâţi.

Vântul puternic a smuls mai multe foi de ardezie, dar şi a deteriorat acoperişurile caselor de locuit în mai multe localităţi a raionului Basarabeasca. Conform datelor IGSU, 20 de foi de ardezie au fost smulse de rafalele de vânt de pe acoperişurile a două blocuri locative, dar şi a spitalului raional. În satul Săiţi al raionului Căuşeni intensificările vântului au deteriorat acoperişul din ţiglă metalică a sălii sportive a gimnaziului din localitate.


Pub