Cariera Adrianei Bețișor
Adriana Beţişor a fost numită în funcţia de procuroră în cadrul Procuraturii Anticorupție în iunie 2011, după ce a câștigat concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Dânsa nu a susținut vreun examen de admitere, ci a fost admisă în baza notelor din atestatul de absolvire al Institutului Naţional al Justiţiei, cu o medie de 9,76.
Ulterior, din 2012, Adriana Beţişor a devenit gestionara mai multor dosare de rezonanţă. Potrivit zdg.md, în iulie 2012, ea a condus grupul de procurori care au efectuat percheziţii în oficiile unor firme din reţeaua omului de afaceri Veaceslav Platon. Un an mai târziu, tot ei i-a fost încredinţat dosarul intentat omului de afaceri Leonid Volneanschi, patronul firmelor care gestionează businessul „Elat” din Chişinău. În mai 2013, Volneanschi a fost adus la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) pentru audieri, dosarul fiind iniţiat pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari. În decembrie 2013, cauza a fost încetată, din lipsa infracţiunii.
De asemenea, cele mai importante dosare privind frauda bancară i-au revenit tot Adrianei Bețișor.
Beţişor a reprezentant acuzarea de stat în dosarul Filat, în care deputatul şi fostul premier a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Tot ea a gestionat și un dosar pe numele președintelui Partidului „Șor”, Ilan Șor, iar recent judecătorii au dispus un mandat de arestare pe numele acestuia și dare în căutare, într-un alt dosar.
Adriana Beţişor a gestionat şi dosarul „Caravita”, firmă afiliată lui Filat prin intermediul lui Ion Rusu, cumnatul şi naşul său. În noiembrie 2015, într-un dosar care, la fel, s-a desfăşurat cu uşile închise, Rusu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, decizie menținută și de Curtea de Apel.
La 20 decembrie 2017, la vârsta de 31 de ani, Adriana Bețișor a fost numită șefă adjunctă la Procuratura Anticorupție.
Iar la 2 mai 2019, a ajuns să dețină funcția de șefă interimară la Procuratura Anticorupție, după demisia lui Viorel Morari.
Averea fostei șefe interimare a Procuraturii Anticorupție
Potrivit declarației de avere pentru anu 2018, Adriana Bețișor a ridicat un salariu de 363.445 de lei, adică peste 30 de mii de lei pe lună. Soțul acesteia, Dumitru Şubin, a înregistrat un venit de 195.630 de lei, din activitatea pe care a avut-o la Serviciul Fiscal de Stat, iar alți 150.478 de lei i-a obținut din funcția de șef de direcție la Serviciuv Vamal.
Bețișor mai declară și o diurnă de 1.220 de euro, iar soțul acesteia, o altă diurnă în valoare de 15.922 de lei.
Cei doi mai declară că dețin un apartement, al cărui valoare cadastrală nu este indicată, precum și trei automobile, două deținute în posesie și unul în proprietate, procurat în 2018. Este vorba de un autoturism Skoda Octavia, a cărui valoare indicată este de 103.200 de lei.
În iulie 2016, Ziarul de Gardă scria că Adriana Beţişor s-a căsătorit cu Dumitru Şubin, un şef de direcţie din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, iar în urma ceremoniei, cei doi au obţinut un venit de aproximativ 1 milion de lei, mai exact: 31 de mii de euro, 11,5 mii USD şi 170 de mii de lei. În 2015, Beţişor conducea, prin mandat, un automobil nou, Skoda Octavia, fabricat în acelaşi an. „Folosesc o maşină Skoda Octavia care aparţine unei persoane plecate peste hotare şi care mi-a dat dreptul să o folosesc. Maşina a fost cumpărată şi îi aparţine acestei persoane”, susţinea Adriana Beţişor.
Tot în iulie 2016 ZdG a scris despre casa în construcţie a familiei Beţişor, cumpărată de părinţii procurorei în decembrie 2015. Serghei Beţişor (54 de ani) este pădurar din anul 1997, iar Silvia Beţişor (56 de ani) este casnică, anterior activând şi ea, de rând cu soţul, în comuna Cuhneşti, acolo unde s-a născut şi Adriana Beţişor, care este singurul lor copil. Cei doi soţi locuiesc în s. Clococeni, comuna Cuhneşti, r. Glodeni.
Adriana Beţişor precizează că imobilul în construcţie nu-i aparţine nici ei, nici soţului, ci familiei sale, în care a investit inclusiv ea o parte din banii obţinuţi la nuntă. „Casa nu-mi aparţine. Este într-adevăr a părinţilor mei, în care ei au investit, dar în care nu ştim când ne vom muta. Ea a fost cumpărată mai mult la dorinţa mamei, care are probleme de sănătate şi care stă mai mult prin Chişinău, cu noi. Ea şi-ar dori să se mute cu traiul aici. Este o casă a membrilor familiei. Nu aparţine nici mie, nici soţului, dar a fost procurată cu gândul că, într-o zi, în ea ne vom muta împreună cu părinţii. Asta era tendinţa de viitor. Părinţii mei sunt foarte muncitori. Puteţi întreba asta la oamenii din sat. Acolo ei cresc şi animale, au grijă de terenuri agricole.
E ceea ce ştiu eu, pentru că nu le verific veniturile. Oamenii de la ţară, credeţi-mă, se descurcă. Mama a fost şi în Italia. Au avut grijă de mine şi au investit toată viaţa doar în mine, fiind singurul lor copil. Da, şi noi am investit în această casă o mică parte din banii pe care i-am obţinut în urma ceremoniei căsătoriei, pe care am avut-o anul trecut. A fost însă doar o parte din investiţie”, spunea, atunci, Adriana Beţişor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!