Partidul Şor, fără Şor
Politic 3 iulie 2019, 15:37 | 2313

După o absenţă îndelungată în Parlament, deputaţii fracţiunii Partidului Şor, cu excepţia șefului acestuia, au venit astăzi în clădirea legislativului. În cadrul unui briefing, respectivii au adus acuzații noii guvernări și au anunţat că vor fi o opoziţie „războinică”. Despre soarta lui Ilan Șor, niciun cuvânt.

În faţa presei au ieşit şase din cei şapte deputaţi ai Partidului Şor. La microfon a vorbit doar Denis Ulanov, care a anunţat că fracţiunea va fi în opoziţie dură faţă de noua guvernare, pe care o consideră drept una nazistă.

Ulanov crede că noua majoritate parlamentară îi poartă pică Partidului Şor şi are motive să-i urască pe deputaţii acestuia, dar a dat asigurări că susţinătorii fostului primar de Orhei sunt gata să-şi apere reprezentanţii săi în Parlament.

Ulanov a mai declarat că majoritatea parlamentară le-a încălcat drepturile deputaţilor Partidului Şor când au fost create comisiile parlamentare. Asta în condiţiile în care respectiva fracţiune nici nu s-a prezentat la şedinţele plenare ale Parlamentului, de la constituirea acestuia, pe 21 martie. Chiar dacă a vorbit despre "şapte deputaţi ai Partidului Şor", Ulanov nu a vrut să spună de ce în faţa presei au ieșit doar şase.

Solicitat să comenteze aluzia reprezentantului Partidului Şor privind doctrina noii guvernări de la Chişinău, deputatul Blocului ACUM Alexandru Slusari a declarat că partidul lui Ilan Șor merită o anchetă a procurorilor.

Alexandru Slusari a mai spus că acţiunile celor din fracţiunea Partidului Şor trebuie să fie comentate de procurorii independenţi. 

Opinia ta contează. Comentează!