‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 29 martie, 2024
13.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPerformanță uriașă: Ucraina detronează Rusia și ocupă locul 1 în lume la exportul de...

Performanță uriașă: Ucraina detronează Rusia și ocupă locul 1 în lume la exportul de grâne

‹ adv ›
‹ adv ›

În pofida problemelor imense pe care le are, din cauza războiului hibrid cu Rusia și a situației economice, care, oricum, nu era dintre cele mai bune anii trecuți, Ucraina reușește o mare performanță anul acesta, luând locul întâi în lume la exportul de grâne, scrie podul.ro.

Primul loc în clasamentul țărilor exportatoare a fost deținut, anul trecut, de Rusia, care acum se află pe locul doi mondial, deși Kremlinul a susținut cu multă atenție producătorii de cereale, una dintre măsuri fiind netaxarea exportatorilor, decizie luată în anul 2016 și susținută până în 2021. Anul acesta, la sesiunea televizată a dialogului lui Putin cu rușii, numită Linia Directă, acesta a declarat că urmărește ca producția și exporturile de cereale rusești să se dubleze în următorii cinci ani, iar veniturile din această activitate să fie situate în jurul sumei de 45 miliarde dolari.

Chiar în condițiile în care Rusia investește mult și are așteptări mari de la producătorii și exportatorii de cereale, dar și în condițiile în care obține 1 milion de tone numai din Crimeea, pe care o ține sub ocupație militară, aceasta a fost depășită de Ucraina, care este pe o creștere continuă în ultimii ani și era de așteptat să fie iar pe unul dintre primele locuri ale exportatorilor de cereale.

Numai că primul loc, pe care estimările timpurii îl dădeau anul acesta pentru Rusia, a revenit Ucrainei. În 2019, Ucraina va exporta 50 milioane tone de cereale, în timp ce pentru Rusia se estimează acum că exporturile vor fi de aproximativ 46-48 milioane de tone.

Și România este unul dintre marii exportatori mondiali, situându-se între primii zece, iar Bulgaria, deși se află mai jos cu câteva locuri în acest clasament, contează de asemenea ca un producător și exportator important, alături de Ungaria și Polonia. Astfel, regiunea Mării Negre a devenit foarte importantă pentru economia mondială, iar războiul economic cu Rusia se extinde și la exportul de cereale.

Anul trecut s-a mai înregistrat o victorie importantă – cel mai mare importator de grâu din lume, Egiptul, a ales să achiziționeze 60 de mii de tone de grâu din România și 60 de mii din Ucraina, în defavoarea ofertei de grâu rusesc, ceea ce a reprezentat cea mai mare cantitate de grâu cumpărată vreodată de guvernul egiptean.

‹ adv ›

Concurența regională la producția și exportul de cereale a ajuns să privească în momentul de față întreaga economie mondială și are valențe din ce în ce mai clare în domeniul geopolitic, în crearea unei zone de stabilitate și chiar de performanță economică la granița cu Rusia.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii