Compania Kroll se află la Chișinău. Membrii Comisiei parlamentare de investigare a furtului miliardului au intrat în posesia raportului Kroll 2

Compania Kroll se află în aceste zile la Chișinău. Despre aceasta a anunțat de fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.Potrivit președintelui Comisiei de anchetă cu privire la investigarea furtului miliardului, Alexandru Slusari, membrii Comisiei s-au întâlnit cu reprezentanții Kroll și, mai mult decât atât, aceștia au intrat în posesia raportului Kroll 2.

Foto: kroll

Alexandru Slusari a declarat pentru Ziarul de Gardă că membrii Comisiei de anchetă au primit copii ale raportului Kroll 2 în limba engleză, însă acesta nu conține și lista beneficiarilor, care s-ar afla în posesia Procuraturii.

Slusari mai spune că reprezentanții Kroll le-ar fi recomandat să nu facă public raportul.

„Raportul a fost prezentat fără lista beneficiarilor. Pentru a o obține este nevoie de consultări suplimentare, să mai scriem o scrisoare suplimentare. E un pic de tărăgănare, dar miza noastră este lista beneficiarilor. Cred că în scurt timp o vom obține.

Ne-au recomandat să nu îl publicăm sub aspectul recuperării banilor, dar noi am avut argumentele noastre. Sunt și niște solicitări de la procuratură de a nu publica raportul, dar și de la Banca Națională”, a mai spus Slusari pentru zdg.md.

Mâine, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea fraudei bancare sunt așteptați la audieri ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, și fostul șef al CNA, Viorel Chetraru.


Pub