Unionistul George Simion cere MAI anularea demersului prin care a fost declarat persona non-grata în Republica Moldova

George Simion, declarat indezirabil pe teritorul Republicii Moldova de către Biroul de Migrație și Azil de la Chișinău, a depus o cerere către Ministerul Afacerilor Interne, în atenția Ministrului Andrei Năstase, cu privire la anularea demersului.

Foto: George Simion

Demersul se referă la anularea deciziei prin care George Simion îi este interzis să intre pe teritoriul Republicii Moldova.

Avocatul liderului unionist, Valerian Coval consideră că examinarea dosarului expulzării lui George Simion nu s-a finisat, iar instanța de fond a încălcat în mod abuziv legea nr. 200/16.07.2000 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova: cauza privind contestarea deciziei de declarare a străinului persoană indezirabiră se examinează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii.

,,Consider decizia una ilegală, neîntemeiată, abuzivă și întocmită cu abateri grave de la legislația internațională, cât și cea națională, motiv pentru care urmează a fi anulată. Biroul pentru Migrație și Azil a acționat la comandă politică pentru simplul motiv că promovam pe teritorul Republicii Moldova ideea unionistă. Pentru a evita o eventuală condamnare a Republicii Moldova la CEDO, se impune necesitatea anulării Deciziei nr. 591 emisă de Biroul de Migrație și Azil din cadrul MAI”, a transmite George Simion printr-un comunicat de presă.

George Simion a fost reţinut pe 1 octombrie de angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil al Republicii Moldova, în timp ce se pregătea sa plece în România. Tot atunci liderul unionist a fost anunţat ca a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 5 ani.

În februarie curent, microbuzul tricolor de campanie al lui George Simion, a fost blocat în vama Leușeni și a primit interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, fiind dat în „consemn la frontieră”.


Pub