Acuză un executor judecătoresc
Social 28 iunie 2019, 21:24 | 28558

Executorul judecatoresc Nicolae Pasa ar fi incalcat legislatia in raport cu un grup de locuitori ai Chisinaului, pe care i-a evacuat din apartamente. Intr-un caz, Pasa este acuzat ca a scos din casa, in plina iarna, o familie cu copii mici si o batrana. Executorul respinge acuzatiile si declara ca doar si-a facut datoria.

Într-o conferință de presă, unul dintre reclamanți, Alexandr Kolosov, a declarat că la începutul anului 2018 a luat un credit și pentru a-l obține, și-a pus apartamentul în gaj. Din luna ianuarie până în august a respectat condițiile contractuale și a achitat ratele la timp. În august, însă, a intervenit o problemă și nu a mai putut să plătească.

Membrii familiei au fost scoși în stradă în plină iarnă. Acțiunile lui Pașa sunt considerate drept ilegale și condamnabile, deoarece afară s-au pomenit copii și o femeie în vârstă de 80 de ani.

Din locuință acestuia a fost scoasă mobila și electrocasnicele. Obiectele au fost duse într-o direcție necunoscută. Kolosov îl acuză pe executor că și-a depășit atribuțiile și cere tragerea acestuia la răspundere. Jurnalistul Nikolai Kostîrkin, care a venit să susțină cauza lui Alexandr Kolosov, spune că apartamentul a trecut în proprietatea companiei de creditare foarte ușor, înainte să expire termenul de restituire a creditului. Kostîrkin afirmă că executorul Nicolae Pașa este soțul administratoarei companiei, unde respectivul apartament a fost pus în gaj. Nedreptățit se consideră și Ion Tabără, tată a trei copii. Bărbatul spune că familia sa a fost evacuată din casă în urma unei cauze penale, care i-a fost fabricată, fiind invocate pretinse datorii. Bărbatul spune că, deși era divorțat, iar jumătate de apartament îi aparținea de drept fostei soții, la vânzare a fost scoasă întreaga locuință. Ion Tabără spune că executorul Nicolae Pașa a venit cu ordonanța de evacuare fără să-i informeze în prealabil și că nu a putut să-și ia nici bunurile din casă.

Juristul Pavel Belîh crede că în primul rând au fost încălcate drepturile copiilor, ceea ce ar putea servi motiv pentru adresarea la CEDO.

Reclamanții cer de la autorități să verifice activitatea lui Nicolae Pașa și să inițieze tragerea la răspundere a acestuia. Solicitat pentru o replică, Nicolae Pașa ne-a comunicat că în toate cazurile de evacuare nu a făcut decât să execute o hotărâre a instanței. Iar privind afirmațiile jurnalistului Nikolai Kostîrkin, Pașa ne-a spus că acesta este ghidat de o răfuială personală, întrucât cu mulți ani în urmă i-ar fi evacuat concubina din locuință. Potrivit lui Pașa, Kostîrkin adună oameni nemulțumiți, pentru că este frustrat. Cât despre schemele, care le-ar efectua împreună cu soția sa, Nicolae Pașa spune că acestea nu corespund realității. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie