(video) Cine s-ar fi făcut vinovat în cazul unui accident? Situaţia dintr-un sens giratoriu din Chişinău

Deplasarea prin intersecţii cu sens giratoriu, într-o lume în care nu toţi şoferii sunt perfecţi şi unii mai uită regulile de circulaţie, poate fi o adevărată provocare, unde mai pui că există mereu pericolul producerii unui accident rutier. O situaţie interesantă s-a întâmplat acum câteva ore la intersecţia străzilor Petricani şi Mihai Viteazul.

Conducătorul unui sedan Ford Focus, care a ieşit de pe teritoriul unui centru comercial din preajmă, a fost la un pas să fie lovit de un break Toyota care intrase deja pe cerc. Primul s-a poziţionat o perioadă scurtă de timp pe banda extremă din dreapta, însă în doar câteva clipe a decis să intre în intersecţie schimbându-şi poziţia cu folosirea semnalizatorului de direcţie într-un ultim moment.

La fel într-un ultim moment a reuşit să frâneze, abia atunci sesizând că nu a cedat trecerea automobilului de marcă Toyota care deja aborda intersecţia. Şoferul acestei maşini din urmă a reuşit să evite impactul într-un mod brav.

Odată publicate aceste imagini pe o reţea de socializare, internauţii care au lăsat un comentariu s-au împărţit în două tabere, mai mulţi afirmând că şoferul Toyota este cel care trebuie să primească o observaţie. Dar voi ce spuneţi, cine s-ar fi făcut vinovat în cazul unui accident?

Autor video: facebook.com/sergiu.tapu.7

Vezi şi: (video) Atenţie cum circulaţi în intersecţiile cu sens giratoriu din Chişinău. Iată cum a avut loc un accident

Vezi şi: (video) Chişinău: Accident evitat la limită. Un şofer îi taie calea altuia la un sens giratoriu

Vezi şi: (video) Chişinău: Manevra nechibzuită a unui şofer care nu ştie să se uite în oglinzi

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!

Cmentariile sunt închise