‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 26 aprilie, 2024
13.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAu renunțat la viața de oraș și au ajuns să aibă una din cele...

Au renunțat la viața de oraș și au ajuns să aibă una din cele mai moderne ferme de oi din regiune

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Acum 10 ani în urmă, Zinaida și Sergiu Stefanco și-au schimbat radical mersul vieții. Având ambii studii în România și joburi bine plătite, au renunțat la viața de oraș cu toate facilitățile sale și s-au mutat în sat, în satul Ucrainca, raionul Căușeni, unde au pus pe roate o afacere în domeniul oieritului.

La câțiva ani distanță, au ajuns să aibă una din cele mai moderne ferme de oi din regiune, iar brânza pe care o produc e la mare căutare. Acum doi ani, datorită unui grant oferit de UE, au modernizat procesul de producere a brânzei de oi. Grantul a fost oferit în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

„A fost tare greu în primii ani. Nu aveam nimic când am pornit, nici depozite, nici adăposturi, nici furaje. Din 2010 până în 2015 am tot investit în afacere. Ne-am dorit mult să dispunem de utilaj modern de procesare a laptelui și mă bucur că am reușit”, povestește Zinaida.

FOTO: medium.com

Acum, ferma este dotată cu un răcitor de lapte, pasteriorizator, masă cu prese pentru scurgerea brânzei și forme.

„Mai întâi laptele este răcit până la o anumită temperatură, iar apoi pasteurizat, majoritatea microorganismelor, în special bacteriile, fiind distruse. Se adaugă cheag, după care produsul este pus în forme. Când se prinde, se taie și se pune la maturare. Așa obținem un produs tradițional, ecologic și absolut inofensiv, care face față cerințelor sanitare. Utilajul este din inox și poate fi dezinfectat ușor, spre deosebire de cel de lemn, pe care îl folosesc majoritatea producătorilor casnici de brânză de oi”, explică Sergiu Stefanco.

FOTO: medium.com

La ferma soților Stefanco totul e pus pe roate. Spre deosebire de majoritatea fermelor de ovine, aici mulsul este mecanizat.

„Utilajul pentru muls e adus din Italia. L-am cumpărat de la niște tineri care au încercat să se ocupe de creșterea oilor. Au renunțat când au văzut cât trebuie de muncit. Fără acest utilaj am fi avut nevoie de cel puțin cinci persoane la muls”, spune bărbatul.

Mini-fabrica unde se produce brânza de oi este improvizată în pivnița casei părintești. Ferma, depozitele de furaje și linia de producere sunt amplasate pe aceeași uliță din sat, la fel ca și țarcul unde sunt ținuți berbecii de rasă.

Ziua de muncă începe la cinci dimineața și se termină aproape de miezul nopții, zi de zi, fără concedii sau zile de odihnă. În afară de cei trei ciobani angajați permanent, la fermă lucrează întreaga familie — părinții lui Sergiu și fratele Zinaidei.

‹ adv ›
FOTO: medium.com

Tinerii au ajuns să fie un exemplu pentru ceilalți și experți locali în domeniul oieritului și producerii brânzei de oi, iar ori de câte ori merg peste hotare, vizitează afaceri similare.

„La noi vin foarte mulți tineri care vor să lanseze o afacere în domeniu. Nu oferim consultații la telefon, le spunem să vină aici, la fața locului, și să vadă cu ochii lor ce înseamnă munca la o fermă de oi”, au conchis soții Stefanco.

Având și teren agricol, produc atât hrană pentru animalele din fermă, cât și cereale pentru vânzare: grâu, porumb, etc. În baza unor granturi obținute din diferite programe de stat sau cu finanțare străină au reușit să procure trei tractoare cu care cultivă pământurile pe care le au în gestiune și prestează servicii specializate și pentru consăteni.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›