image
Sursa foto: Bizlaw.md

Ministrul Economiei: RM va plăti sute de milioane de euro, dacă suspendă acum programul cetățeniei prin investiție

Republica Moldova riscă să plătească sute de milioane de euro, dacă va suspenda acum programul cetățeniei prin investiție, afirmă ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan.

Și asta pentru că ar urma să fie reziliat contractul semnat cu consorțiul compus din companiile Henley & Partners și Moldovan Investment Company.

„Este o clauză contractuală care se referă la cheltuielile pe care ei le-au acumulat la momentul rezilierii contractului, cheltuieli de promovare, de deplasare, de publicitate, etc. Încă nu am cifrele exacte. E vorba de câteva milioane de euro pe care va trebui să le plătim, dacă reziliem acum contractul. Personal cred că nu trebuie să facem acest lucru”, a declarat Vadim Brânzan.

În opinia ministrului, acest program trebuie pus pe o pauză, până la eliminarea semnelor de întrebare în ceea ce ține de transparență și obscuritate, precum și în ceea ce privește respectarea legii cu privire la spălarea banilor.

„Acest proiect noi l-am moștent de la guvernarea precedentă. Avem o problemă care poate să ne coste câteva milioane de euro, iar dacă vom îngădui puțin ar putea să nu ne coste nimic. Trebuie să vedem cine sunt ultimii beneficiari ai companiilor implicate în acest proces. Sunt și zece operatori locali care au funcția de a perfecta aceste acte pe care le primesc de la solicitanți. Trebuie să vedem cum au fost selectate, cine stă în spate. Putem să facem o pauză, discutăm cu poartenerii de dezvoltare, vorbim cu publicul. Acest proiect poate fi structurat corect, transparent, să fie respectată legislația cu privire la spălarea banilor, să fie verificat corect aceste persoane. Trebuie să ne asigurăm că totul este în cadrul legal”, a mai spus ministrul Economiei.

În ceea ce privește cele două persoane cărora deja li s-a oferit cetățenia RM contra bani, una este din Australia, iar alta din India, ambii fiind antreprenori. Totodată, 34 de cereri se află pe rol. Solicitanții vin din țări asiatice, Europa, SUA, Oceania.

Precizăm că, săptămâna trecută, Parlamentul a votat în prima lectură anularea legii cetățeniei prin investiție.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: