Petic ar fi fost condamnat la comandă
Social 27 iunie 2019, 20:31 | 2978

Dosarul lui Gheorghe Petic este unul fabricat la comanda fostului ministru de Interne Alexandru Jizdan, în prezent deputat PD. Despre acest lucru a mărturisit angajatul Inspectoratului General de Poliție Grigore Gorea, care activa într-o subdiviziune a ministerului când a fost inițiat dosarul respectiv. Declarațiile au fost făcute în exclusivitate la emisiunea "60 de minute" de la postul nostru de televiziune.

Cel care ar fi îndeplinit ordinele lui Alexandru Jizdan a fost șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Anatolie Postică, afirmă ofițerul de poliție Grigore Gorea.

În acea perioadă, Grigore Gorea activa la Serviciul Protecție Internă și Anticorupție în calitate de șef al Secției urmărire penală.

Grigore Gorea spune că este gata să depună mărturii în instanță, întrucât Gheorghe Petic stă în pușcărie pe nedrept.

Șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Anatolie Postică, respinge acuzațiile.

Fostul ministru de interne, actual deputat PD Alexandru Jizdan a negat învinuirile. El a declarat pentru Jurnal TV că nu va comenta acuzațiile celor supărați pe fosta guvernare, dar este gata să răspundă în fața legii. Grigore Gorea, care se consideră o victimă a regimului comunist, face apel la toți cei care au suferit din cauza fostelor guvernări.

Ofițerul în rezervă al Poliției de Frontieră şi liderul organizației teritoriale Ungheni a Platformei Demnitate și Adevăr Gheorghe Petic a fost condamnat în luna martie la trei ani și șase luni de puşcărie și va trebui să plătească și o amendă de 30 de mii de lei într-un dosar în care e acuzat de viol. Decizia a fost luată de Judecătoria Orhei, iar în prezent este examinat la Curtea de Apel. Petic a fost reținut în luna octombrie trecut, la Ungheni, fiind acuzat că ar fi violat o femeie. Petic a respins învinuirea, declarând că este vorba despre un dosar politic. Anterior, el a făcut dezvăluiri despre o schemă de contrabandă cu ţigări, în care ar fi implicaţi funcţionari de pe ambele maluri ale Prutului. 

Opinia ta contează. Comentează!