Skoda Kodiaq RS a devenit maşină de poliţie pentru urmăriri

Modelul Skoda Kodiaq RS, cel mai puternic SUV construit vreodată de marca cehă, a fost transformat într-o mașină de urmărire pentru forțele de poliție britanice!

Având un motor TDI de 2.0 litri sub capotă (240 CP/500 Nm), care printr-o cutie de viteze DSG cu şapte trepte transferă puterea spre toate cele patru roţi, modelul poate accelera de pe loc şi până la 100 de km/h în doar şapte secunde. Viteza maximă este limitată la 220 de km/h.

Vezi şi: (video) Skoda Kodiaq există deja în peste 250000 de exemplare! Iată cum şi unde este făcut

Kodiaq RS oferă forțelor de ordine britanice mai mult decât putere. Bazându-se pe aspectul original al celor șapte locuri pe care le oferă, SUV-ul a fost transformat pentru a oferi nivele excelente de spațiu și capacități de încărcătură.

Conversia vehiculului de urmărire cuprinde nu doar autocolante specifice, ci şi o vizibilitate la 360 ​​de grade în jurul său datorită girofarului şi elementelor LED care sunt integrate în ecranul frontal al maşinii, grila de radiator, hayon şi spaţiul pentru plăcuţa de înmatriculare. Toate acestea sunt completate de o sirenă în trei tonuri cu un amplificator de 100 W.

SUV-ul mai dispune de jante din aliaj Xtreme de 20 inci, finisaj negru lucios pe grilă și oglinzi, terminaţii duble de eșapament, bare de protecție sportive RS și etriere de frână roșii. Din punct de vedere tehnic mai vine standard cu o direcţie progresivă şi cu un sistem de amortizoare adaptive Dynamic Chassis Control.

Ofițerii de poliție călătoresc având ataşat de uniforme echipament voluminos și greu, astfel încât o mișcare confortabilă este esenţială. Maşina dispune la interior de nişte scaune sport reglabile electric şi cu funcţie de memorie, tapiţate cu Alcantara. Pentru mai mult confort şi funcţionalitate mai are panoul de bord virtual de 10.25 inci şi funcţia SmartLink + pentru integrarea fără fir a smartphone-urilor.

La momentul de faţă include dispozitive de control a girofarului şi a celui de comunicare radio, însă în conformitate cu filosofia Simply Clever se lucrează pentru a include comenzile necesare direct pe afişajul tactil care este integrat în planşa de bord!

*Când vor fi disponibile mai multe imagini cu acest automobil vom actualiza articolul!

Vezi şi: (video) Skoda prezintă o maşină blindată pe baza lui Superb Combi! Rezistă la focuri de armă şi explozii

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/