/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Vitalie Vrabie, despre demisia sa de la Serviciul Vamal: Nu are legătură cu schemele de contrabandă

27 iunie 2019, ora 16:50

Vitalie Vrabie lucrează astăzi ultima zi în funcția de șef al Serviciului Vamal. Acesta a depus cerere de demisie și lasă să se înțeleagă faptul că noua ministră a Finanțelor i-ar fi cerut să plece.

Contactat de reporterul TV8 pentru un comentariu, Vitalie Vrabie a spus că orice funcție este temporară: „Am discutat, am convenit. Așa s-a decis și eu m-am conformat și am depus cerere de demisie. Noul ministru este în drept să anunțe un concurs pentru această funcție”.

Vitalie Vrabie a negat faptul că demisia sa ar fi legată de dezvăluirile apărute în ultimele zile privind contrabanda cu țigări și chihlimbar: „Nu. Asta nu mă sperie pe mine. Eu eram hotărât să rămân până la o investigație absolută a acestor fapte. Eu nu sunt implicat în scheme de contrabandă. Nu le-am dezvoltat și nu le-am supravegheat. În Vamă tot timpul au planat situații de astea de contrabandă și ele nu o să dispară niciodată, pentru că le fac oamenii. Eu rămân cooperant și sunt la dispoziție pentru orice investigații”.

Deocamdată, Vitalie Vrabie nu a decis unde va activa în continuare: „Lucrurile s-au întâmplat atât de abrupt încât m-au prins pe nepusă masă. Mă voi gândi unde va fi mai bine și voi fi mai de folos și să am și satisfacție din ceea ce pot face. Nu am primit deocamdată oferte. Sunt în căutare, dar vreau neapărat să rămân în continuare util societății și oamenilor”.

Precizăm că Vitalie Vrabie a fost numit director al Serviciului Vamal pe 18 martie 2016. Mandatul său era de cinci ani și urma să expire în 2021.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram