Actualitate

De ce a crescut rezistenţa la antibiotice şi cum se poate preveni aceasta

Rezistenţa la antibiotice apare atunci când germenii precum bacteriile şi ciupercile dezvoltă abilitatea de a învinge medicamentele destinate să-i omoare. Astfel, infecţiile se tratează mai greu, şi, uneori, devin chiar imposibil de vindecat. Unele boli comune pot deveni incurabile dacă bacteriile care le-au generat nu mai sunt susceptibile la tratamentul antibiotic.

Rezistenţa la agenţii antimicrobieni reprezintă o ameninţare din ce în ce mai serioasă pentru sănătatea publică globală şi necesită acţiune din partea tuturor sectoarelor de guvernare, precum şi a fiecăruia dintre noi. Utilizarea inadecvată a antibioticelor accelerează acest proces, iar conştientizarea pericolelor pe care rezistenţa bacteriană le implică este importantă pentru noi toţi.

Luarea unor măsuri pentru oprirea creşterii nivelului rezistenţei la antibiotice este crucială atât pentru medic, cât şi pentru pacient. În lipsa unor măsuri, se anticipează că, până în anul 2050, rata anuală a deceselor determinate de aceasta va fi de 10 milioane, cu un cost global estimat de 100 trilioane USD.

Consecinţele directe ale rezistenţei antimicrobiene includ: creşterea duratei bolilor şi creşterea mortalităţii, creşterea duratei spitalizărilor, pierderea protecţiei pentru pacienţii chirurgicali şi oncologici , creşterea costurilor1 sau chiar eşecul terapiei antibiotice.

https://www.csid.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *