06:13:32 20.04.2024
Stiri

Ascundeau lemnul statului, îl vindeau și puneau banii în buzunare: Cinci angajați de la Silvicultură, în cătușe. Prejudiciu de peste jumătate de milion de lei

Anticorupție 26.06.2019 14:19 Vizualizări2880 Autor: Ziarul National
Ascundeau lemnul statului, îl vindeau și puneau banii în buzunare: Cinci angajați de la Silvicultură, în cătușe. Prejudiciu de peste jumătate de milion de lei


Denaturau informațiile despre cantitatea masei lemnoase în actele oficiale, iar diferența o vindeau și puneau banii în buzunarele proprii.

Directorul, adjunctul acestuia și alți trei angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură, au fost reținuți ieri-dimineață, fiind bănuiți de corupere pasivă.

Ofițerii CNA acuză angajații întreprinderii că denaturau în mod intenționat informațiile privind cantitatea masei lemnoase, prezente în Ocolul silvic.

Surplusul de masă lemnoasă necontabilizată era ulterior vândută, iar profitul era repartizat în proporție de 70% ocoalelor silvice, iar celelalte 30% - administrației Întreprinderii.

În cadrul urmării penale, sub controlul CNA au fost transmise mijloace bănești de peste 115 000 de lei din totalul de peste jumătate de milion de lei, prejudiciu minim cauzat statului.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciile, birourile de serviciu și automobilele bănuiților au fost găsite peste 260 000 de lei.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Cauza penală se află în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md