PDM convoacă Consiliul Național Politic al partidului. Dumitru Diacov anunță despre unele demisii

Partidul Democrat din Moldova (PDM) convoacă Consiliul Național Politic al partidului sâmbătă, 29 iunie. Subiectele ce vor fi dezbătute sunt legate de treburile interne ale partidului. Despre aceasta a anunțat președintele de onoare al PD-ului, Dumitru Diacov, care a menționat că va cere demisii din partea unor membri.

Foto: UNIMEDIA

„La consiliu vor fi discuții fierbinți și principiale. Vom analiza situația creată și să ajungem la un numitor comun în ceea ce privește reformarea partidului și programul nostru. Să facem în așa fel ca Partidul Democrat să revină la normal și să fie partidul ce unește oamenii. Voi veni cu propunerea ca unii oameni să-și depună demisia, însă nu voi da nici un nume”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.

Ulterior, după Consiliul Național Politic al partidului, urmează a fi convocat Congresul Republican pentru a decide cine va fi noul lider al PDM.

UNIMEDIA amintește că în ieri, 24 iunie, Vlad Plahotniuc a anunțat că pleacă din funcția de președinte al Partidului Democrat, însă nu va renunța la mandatul de deputat, iar o decizie în acest sens o va lua cu locuitorii raionului Nisporeni, care l-au votat.

Ulterior, Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a venit cu un comentariu prin care salută decizia lui Vlad Plahotniuc de a pleca de la șefia PD-ului și susține că nu pretinte de a prelua funcția de lider al democraților.


Pub