(video) Premieră mondială: BMW Vision M NEXT – coupe sport plug-in hybrid cu 600 CP

În viitor, conducătorii auto vor putea alege dacă doresc să fie conduși sau să conducă ei înșiși. Cu noul BMW Vision M NEXT concept, BMW Group își dezvăluie modul în care plăcerea de a conduce ar putea arăta în viitor pentru cei care se bucură să ia volanul sub propriul control.

Prototipul, care se prezintă de astăzi la evenimentul #NEXTGen organizat la BMW Welt în Munchen, vine să prevestească viitorului electrificat al brandului BMW M, punând accentul pe conducătorul antrenat activ în procesul de conducere. Tehnologiile inteligente de la bord oferă asistență cuprinzătoare, dar şi sunt atent orientate pentru a se transforma într-un şofer virtual la nevoie.

Noul BMW Vision M NEXT este făcut cu inspiraţie din emblematicul BMW Turbo și inovatorul BMW i8 plug-in hybrid și adoptă o interpretare orientată spre viitor a elementelor de design, cum ar fi silueta cu muchii ascuţite, uși de tip Gullwing și o schemă de culori izbitoare. Proporțiile unei maşini sport sunt inconfundabile. Părţile frontale şi posterioare sunt finisate în nuanța mat-neon Thrilling Orange, producând un contrast viu pe lângă cea similară mătăsii Cast Silver metallic.

Experiența reală de conducere a unui BMW Vision M NEXT este la fel de captivantă ca și aspectul exterior. Sistemul de propulsie PHEV oferă posibilitatea de a alege între un sistem electric de tracțiune integrală și o tracţiune spate pură, fie acţionat de motoarele electrice, fie de un motor pe benzină cu patru cilindri, respectiv.

Automobilul produce în total 600 de CP, cu ajutorul cărora poate sprinta de pe loc şi până la 100 de km/h în doar 3.0 secunde, şi mai poate ajunge la o viteză maximă de 300 de km/h. Există, de asemenea, un mod BOOST+ care injectează o putere suplimentară la apăsarea unui buton pentru o perioadă scurtă de timp.

Autonomia în regim de rulare complet electric este de 100 de km, mai mult decât suficientă pentru a finaliza majoritatea călătoriilor exclusiv pe energie electrică. Aceasta înseamnă că BMW Vision M NEXT este o mașină sport care ar fi, de asemenea, potrivită pentru utilizarea în centrele urbane unde zonele cu emisii zero pot intra în vigoare în viitor.

Printre alte inovaţii interesante de care dispune acest prototip se numără farurile. Acestea sunt poziționate pe marginile exterioare ale părţii frontale, mai sus decât grila tipică BMW. Aranjate unul deasupra celuilalt, mai degrabă decât una lângă alta, elementele lor constitutive reprezintă o interpretare extrem de distinctivă a schemei clasice cu patru “ochi”. Aceste faruri marchează şi debutul tehnologiei Laser Wire, prin care fibrele de sticlă acoperite cu fosfor sunt folosite pentru a produce elemente ale farurilor cu o formă nouă, super subțire și extrem de precisă. Toate acestea subliniază în continuare caracterul axat pe viitor al vehiculului Vision.

Pragurile negre sunt realizate din fibră de carbon reciclată, iar mai sus de acestea se află aşa-zisele Air Flow – nişte prize de aer situate chiar în fața roților posterioare, care au fost proiectate pentru a canaliza cu atenție aerul de deasupra spre capătul din spate al maşinii. Jantele cu proprietăţi aerodinamice şi o greutate redusă măsoară câte 21 şi 22 de inci pe puntea din faţă şi din spate respectiv.

Partea posterioară inferioară a conceptului este la fel confecționată din fibre de carbon reciclate și încorporează un difuzor optimizat aerodinamic. Designul geamului posterior a fost realizat în stilul celui găsit pe legendarul BMW M1. Cele trei piese sunt fabricate din sticlă și subliniază focalizarea orizontală a posteriorului. Stopurile subţiri folosesc la fel tehnologia Laser Wire.

Tehnologia de recunoaștere facială permite mașinii să se deblocheze automat pe măsură ce șoferul se apropie de aceasta. Apăsând senzorul tactil de pe ușile Gullwing, apare peste câteva clipe în vizor o cabină care fuzionează șoferul și vehiculul într-una. Interiorul elegant, minimalist, se învârte în întregime în jurul șoferului activ, atât stilistic, cât și tehnologic vorbind.

Scaunele scoică fac parte dintr-o sculptură de scaun cu un design care curge. Ele sunt tapițate cu un material-spumă cu proprietăți de memorie, care ajustează forma pernelor sub cea a corpului pasagerului. Tetierele par să plutească deasupra ambelor scaune, crescând sentimentul de luminozitate.

Tot aici în interior, aşa-zisul BOOST Pod formează interfața dintre șofer și vehicul. Acesta reunește toate opțiunile de control și informațiile din trei nivele vizuale distincte în câmpul de vizualizare direct al conducătorului auto. Primul plan este format de volanul orizontal amenajat cu două ecrane mici. Următorul lucru care apare în linia vizuală a şoferului este un display cu sticlă curbată, un nou adaos a cărui suprafață transparentă se întinde în jurul volanului ca un vizor. Un Augmented Reality Head-Up Display afişat pe o suprafaţă largă a parbrizului constituie al treilea nivel. Prin urmare, totul se întâmplă direct în câmpul vizual al şoferului.

Setările de conducere pot fi modificate pe volan, în timp ce informații cum ar fi turaţiile, viteza de deplasare, managementul energiei, ritmul cardiac al conducătorului auto și disponibilitatea modului BOOST+ sunt afişate pe unul din cinci clustere ale ecranului curbat. Modul BOOST+ poate fi activat la simpla apăsare a unui buton pentru a elibera o putere suplimentară. Mașina avertizează conducătorul auto atunci când sosește momentul ideal pentru a activa BOOST+.

Mixul materialelor utilizate în BMW Vision M NEXT precum: ţesături din fibre sintetice, titan anodizat și suprafețe pictate, nu a mai fost văzut niciodată într-un vehicul cu o astfel de formă, motiv pentru care arată uluitor. Utilizarea de piele a fost păstrată în mod deliberat la un nivel minim, fiind găsită doar pe detaliile cu care există un contact direct al pasagerilor, gen volan sau mânerele uşilor. În schimb, interiorul este dominat de o țesătură de microfibră în culoare Midnight Blue, al cărui aspect și simţ tactil sunt asemănătoare cu pielea.

Un alt lucru interesant este un set de suporturi pentru pahare, care sunt giroscopice şi capabile să compenseze înclinările lichidelor în raport cu forțele puternice laterale și longitudinale. Iar o privire în sus dezvăluie atât structura acoperișului vizibilă din fibră de carbon reciclată, cât și tavanul, al cărui finisaj de vopsea ton-în-ton cu efect de strălucire ușoară se îmbină perfect cu restul schemei de culori a interiorului.

Cu amestecul său captivant de design și experiență de conducere, BMW Vision M NEXT îmbină patrimoniul sportiv cu posibilitățile lumii de mâine și ilustrează modul în care D+ACES (Design, Conducere Autonomă, Conectivitate, Electrificare și Servicii) ale viitorului vor putea îmbunătăți modul în care șoferul va experimenta dinamica unei mașini.

BMW Vision M NEXT se prezintă la evenimentul #NEXTGen alături de alte concepte dezvăluite în ultima perioadă şi de alte modele de serie care au fost prezentate în ultimele săptămâni, din luna mai şi până în prezent.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise