image
Sursa foto: jurnal.md

Audieri în comisia de anchetă privind jaful bancar: Au fost înaintate noi demersuri către BNM și Secretariatul Parlamentului

Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar a început audierile. Astăzi în fața comisiei a venit Veaceslav Negruța, fostul ministru al Finanțelor în perioada 2009 - 2013.

„Am obținut o informație foarte importantă. Suntem foarte mulțumiți de audierile de astăzi. Multe lucruri am aflat. Informația primită de la domnul Negruța a confirmat ipoteza comisiei noastre”, a declarat președintele comisiei, Alexandru Slusari.

În urma audierilor de astăzi, au fost înaintate încă trei demersuri, două în adresa BNM și unul către Secretariatul Parlamentului.

„Avem nevoie de stenograma Comisiei pentru buget și finanțe din aprilie 2013, atunci când a fost blocată capitalizarea Băncii de Economii. De la BNM avem nevoie de copiile contractelor cu Kroll, caietul de sarcini, precum și lista tuturor șefilor de departamente care au activat la BNM în perioada 2012 - 2014

Audierile vor continua joi, 27 iunie. Sunt invitați fostul preşedinte al Comisiei economie, buget şi finanţe al Parlamentului, Veaceslv Ioniță, și ex-ministrul Economiei în perioada 2009-2014, Valeriu Lazăr.

Precizăm că membrii Comisiei au stabilit o listă cu 20 de persoane care ar urma să fie audiate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: