image
Sursa foto: ukdefencejournal.org.uk

Două avioane Eurofighter Typhoon s-au prăbuşit, după ce s-au ciocnit în zbor în nordul Germaniei

Două avioane multirol de tip Eurofighter Typhoon s-au ciocnit în timpul zborului în cursul unui incident petrecut luni în nord-estul Germaniei, informează cotidianul Haaretz, citând agenţia Dpa. În urma coliziunii, unul dintre piloţi a murit, scrie Mediafax.

Potrivit postului local de radio Ostseewelle, incidentul aviatic s-a produs în jurul orei locale 14:00 (ora Moldovei, 15:00) în apropiere de la lacul Mueritz, la aproximativ 120 de kilometri nord de Berlin.

Potrivit Ministerului Apărării de la Berlin, citat de postul RT, un avion s-a prăbuşit într-o zonă împădurită în apropiere de satul Jabel, în timp ce al doilea s-a prăbuşit la aproximativ 10 kilometri depărtare, la sud de satul Nossentiner Huette.

Cotidianul local SVZ a relatat că resturi ale unui avion au căzut într-o zonă rezidenţială, dar momentan nu au fost semnalate victime la sol.

Anterior, presa germană a relatat că ambii piloţi s-au catapultat şi ar fi supravieţuit, însă doar unul dintre piloţi a fost găsit în viaţă.

Cele două aeronave făceau parte din escadrila 73 ‘Steinhoff’ de la baza aeriană Laage de la lângă Rostock. Aeronavele participau la un exerciţiu de antrenament în momentul producerii incidentului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: