Actualitate

Dosarul Filat 1: Cererea de recuzare a doi judecători a fost RESPINSĂ

La ședința de judecată de astăzi au participat mai mulți susținători au fostului prim-ministru al Republicii Moldova. Aceștia l-au aplaudat pe Filat după ce acesta și-a încheiat pledoaria în fața completului de judecători care au examinat cererea de recuzare a magistraților Serghei Lazari și Andrei Niculcea. Totodată, au scandat ”rușine” atunci când judecătorii au respins cererea avocaților privind recuzarea celor doi.

”Este foarte improbabil ca deja a doua cerere de revizuire să fie distribuită în mod aleatoriu. Noi nu credem în coincidențe. Noi vorbim de organizații internaționale serioase care s-au exprimat clar că acesta a fost un dosar politic și a dat calificative exacte sistemului de justiție ca fiind simpli notari ai procurorilor”, a declarat avocatul Victor Munteanu la finalul ședinței de judecată.

„Plahotniuc a plecat, sistemul a rămas”, a comentat Vlad Filat decizia judecătorilor.

Astfel, același complet de judecători, inclusiv Serghei Lazari și Andrei Niculcea, urmează să examineze în o altă zi cererea privind admisibilitatea revizuirii primului dosar al lui Vlad Filat.

”Codul de procedură penală permite ca judecătorii care au examinat cauza în fond să examineze și cererea de revizuire”, a precizat procurorul Eugen Rurac.

”Această cerere este doar o mică parte din tot ce a fost făcut ilegal în primul dosar Filat”, a punctat Victor Munteanu.

În prezent, Vlad Filat ispășește cei 9 ani de închisoare la care a fost condamnat în 2016 pentru trafic de influență și corupere pasivă. El a fost lipsit de imunitate parlamentară în octombrie 2015 și luat sub strajă din plenul Legislativului, după ce Ilan Şor a depus un autodenunț la Procuratură, declarând că i-ar fi oferit acestuia 250 de milioane de dolari, dar și mai multe bunuri în schimbul unor servicii în perioada când Vlad Filat a fost premier.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *