(video) Ședința Guvernului: Maia Sandu a cerut inițierea unei cercetări disciplinare pe numele șefului Agenției pentru Supravegherea Tehnică

În debutul ședinței Guvernului, Maia Sandu a cerut ministrului de Economie să inițieze o cercetare disciplinară pe numele lui Ghenadie Sajin, șeful Agenției pentru Supravegherea Tehnică.

Foto: UNIMEDIA

Tot astăzi, a fost demisă din funcție Valentina Buliga, directoarea Agenției Naționale pentru Asigurări Sociale.

Cabinetul de miniștri a dat aviz pozitiv astăzi la două proiecte de legi. Unul dintre acestea vizează modificarea articolelor din Codul fiscal și Codul vamal prin care se introduce mențiunea expresă că mărfurile comercializate de către magazinele, barurile, restaurantele duty-free sunt scutite de achitarea TVA și a accizei doar în cazul amplasării acestora la ieșirea din țară.

De asemenea, proiectul prevede anularea scutirii de TVA și acciză pentru produsele petroliere comercializate în zona vamală de control.

Cel de-al doilea proiect de lege, avizat pozitiv de către Cabinetul de miniștri prevede schimbarea statutului funcțiilor de „secretar general al Guvernului”, „secretar de stat” și de ”șef/șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat” din funcții publice în funcții de demnitate publică, precum și instituirea funcției de „secretar general al ministerului”, care va substitui funcția de „secretar general de stat”. Totodată, documentul vizează delimitarea atribuțiilor de „secretar de stat” și „secretar general al ministerului”.


Pub