Vitalie Iurcu, eliberat din funcția de secretar de stat al Ministerului Economiei în baza cererii de demisie

Secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, a fost eliberat din funcție în baza cererii de demisie. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

Foto: mec.gov.md

Amintim că fostul viceministru Economiei, Vitalie Iurcu, a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei la data de 7 noiembrie 2017.

Menționăm că anticoruptie.md scria în 2018 că fostul directorul general al Moldtelecom (MTC), Vitalie Iurcu, a ridicat un complex locativ pe terenul unui Club sportiv, privatizat printr-o decizie dubioasă a Consiliului Municipal Chișinău. Proiectul imobiliar a fost realizat în baza unui contract de societate civilă cu o companie de construcții și a fost dat în exploatare anul trecut. Oficialul afirmă că singura investiție făcută de el e suma de 400.000 de lei, cu care a procurat terenul. Cu toate acestea, fiecare al treilea apartament din blocul de locuit a fost înregistrat pe numele lui Vitalie Iurcu și al soției acestuia, iar în prezent locuințele sunt scoase la vânzare.

În declarația de avere și interese personale pentru 2017 a lui Vitalie Iurcu, acesta a raportat terenul și apartamentele aflate în proprietatea sa, precum și sumele de bani încasate din vânzarea unor imobile din complexul respectiv. Astfel, Iurcu a trecut pe hârtie șase milioane de lei, încasate din comercializarea unei debarale și a șase apartamente și o altă sumă, de 1,1 milioane de lei, pe care a obținut-o de la compania Vasigur Grup. Deși spune că a raportat în declarația de avere pentru 2017 toate imobilele și tranzacțiile cu acestea, datele de la Cadastru arată că Iurcu a „uitat” să treacă pe hârtie o debara de 3,4 metri pătrați și două apartamente, de 85,1, respectiv 61,2 metri pătrați. Imobilele respective au fost vândute în ianuarie 2018, dar nu figurează nici la capitolul Clădiri și construcții, nici la capitolul Venituri obținute din înstrăinarea sau deținerea valorilor mobiliare. În declarațiile de avere anterioare oficialul a evitat să menționeze despre blocul de locuințe din sectorul Botanica. „La momentul depunerii Declarației de avere și interese pentru 2017, cele două apartamente și debaraua nu aveau cum să figureze în declarație, întrucât, la data depunerii acesteia (30 martie 2018), bunurile nu figurau în Registrul bunurilor cadastrale, pentru că au fost vândute în ianuarie 2018. Aceste venituri vor fi indicate în Declarația pentru anul 2018”, a ținut să precizeze Vitalie Iurcu.


Pub