Arhiva video

Fiscul, justiția și corupția endemică sufocă businessul

2019.06.24 Economie Victor Ursu Imprimă

Întreprinderile Mici și Mijlocii cu o pondere de 97% din totalul al afacerilor din Republica Moldova sunt constrânse de controalele fiscale excesive, neîncrederea în justiției și corupția endemică. Problemele în calea businessului, dar și soluțiile sunt la nivel local, dar și central – Parlament, Guvern, alte autorități publice, a explicat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, expertul IDIS Viitorul, Viorel Pîrvan.

Lipsa continuităţii, previzibilităţii şi stabilităţii politicilor fiscale. Legislaţia şi normele fiscale sunt în permanenţă obiectul interpretării de către organele cu funcţii de reglementare în domeniile respective, iar aplicarea acestora în practică este neuniformă şi impredictibilă.

În domeniul justiției persistă neîncrederea ca urmare corupției din instanţele de judecată. Cazurile de privare de dreptul de proprietate, cu concursul instanţelor de judecată, la care societatea moldovenească a fost martoră pe parcursul ultimilor ani, se pare că au înrădăcinat pentru o perioadă îndelungată sentimentul că în Republica Moldova legea nu funcționează și nimeni nu se poate simți protejat.

”Un procentaj foarte mare al oamenilor de afaceri sunt de părere că în Republica Moldova nu există instituţii judecătorești eficiente, care ar ajuta la rezolvarea disputelor comerciale și că acestea nu aplică legile obiectiv şi nediscriminatoriu”, a spus Viorel Pîrvan.

Agenții economici percep controalele ca având drept unic scop sancționarea lor, iar prin frecvența și modul de desfășurare, controalele creează obstacole în activitatea acestora. ”Organele de control și inspectorii comit devieri de la principiile fundamentale ale controlului, sunt comise abuzuri și încălcate drepturile agentului economic”.

”Majoritatea absolută dintre oamenii de afaceri consideră că există practici monopoliste și de concurență neloială. Este adus ca exemplu Serviciul Fiscal de Stat, care utilizează controalele asupra unui agent economic ca instrumente de presiune și ajutor în favoarea unei companii concurente. Tot aici notăm și achizițiile publice câștigate după interese. Printre amendamentele propuse la legislaţia privind protecţia concurenţei, pentru îmbunătăţirea acesteia e necesar separarea politicului de business, inclusiv prin depolitizarea instituţiilor de reglementare din domeniu”, a precizat Pîrvan.

Trei dintre cele mai importante detalii pentru soluționarea problemei businessului pe care la propune Viorel Pîrvan sunt îmbunătățirea dialogului public - privat, în mod special în cadrul unor consilii economice create pe lângă președintele raionului/primar, consiliul raional/orășenesc, dar și sistemului actual orientat spre sancțiuni pe un sistem al controlului de stat orientat spre prevenirea săvârșirii încălcărilor.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactați responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us