Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.06.2019

Un nou proiect de asistență tehnică destinat sectorului IMM pentru perioada anilor 2019-2021, a fost lansat cu suport japonez

Un nou proiect de asistență tehnică destinat sectorului IMM pentru perioada anilor 2019-2021, a fost lansat cu suport japonez

Scopul său principal este extinderea de consultanță specializată în afaceri la nivel național. Serviciile vor fi asigurate prin intermediul Centrului de Consultanță și Asistență în Afaceri, Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Moldova, gestionate de către ODIMM și Autorităților Publice Locale.

În cadrul ședinței de deschidere a proiectului de Asistență Tehnică expertul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională Takashi Kimura a reiterat suportul acordat de către Guvernul Japoniei în îmbunătățirea mediului antreprenorial din Republica Moldova. Totodată, a fost prezentat scopul și obiectivele propuse și coordonate acțiunile, care urmează a fi realizate cu responsabilii din cadrul ODIMM.

Directorul general interimar ODIMM, Petru Gurgurov, a mulțumit părții nipone pentru suportul oferit IMM-urilor din Republica Moldova. „Odată cu crearea Centrul de Consultanță și Asistență în Afaceri instituția noastră a primit un instrument  eficient  de susținere a potențialilor antreprenori și IMM-urilor, care sunt la etapa de extindere sau de accesare a piețelor externe. Extinderea acestor servicii la nivel regional va permite beneficiarilor să aibă acces la informare și consultanță în toate cele 11 incubatoare de afaceri din rețeaua RIAM”.

Părțile au apreciat pozitiv proiectele anterioare de dezvoltare a serviciilor de consultanță, implementate de ODIMM, cu asistența tehnică din partea Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională.

ODIMM a beneficiat de Asistență Tehnică din partea Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională pentru dezvoltarea Serviciilor de Consultanță în Afaceri. În anul 2012, a fost creat Centrul de Consultanță și Asistență în Afaceri. Suportul experților japonezi a fost necesar pentru elaborarea conceptului şi mecanismului  de funcționare a Centrului de Consultanță. În 2015, aceștia au contribuit la elaborarea Manualului Administrativ al Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Moldova, precum și a Manualului Serviciului de Consultanță Standardizată.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus