Domnica Manole, despre presiunile la care a fost supusă: „Mi-a fost hărțuită și intimidată familia. În 2016 mi s-a transmis să fug din țară, că voi fi arestată”

Mariana Colun
21/06/2019
Foto: CIJM

Ședința de judecată din 20 iunie stabilită în cauza penală deschisă pe numele ex-magistratei Domnica Manole a fost amânată, pe motiv că judecătoarea Irina Păduraru, unul dintre cei trei magistrați care judecă dosarul, este în concediu medical. Domnica Manole este de părere că dosarul este tergiversat intenționat.

„Probabil vor să câștige timp. Suntem siguri că va fi pronunțată o sentință de achitare, pentru că nu există niciun fel de probe”, a declarat Domnica Manole în urma amânării ședinței de judecată. 

Fosta judecătoare susține că a fost supusă încercărilor de intimidare, atât ea cât și familia sa, iar mai mulți avocați ar fi fost forțați să depună mărturii împotriva sa.

„Au fost încercări de a mă intimida și de a mă influența, cu scopul de a emite o hotărâre de respingere a grupului de inițiativă privind efectuarea referendumului în primăvara lui 2016. Au fost diferite propuneri, cu întrebarea „care este prețul tău?”. Eu am zis că voi face așa cum dictează legea. Pentru aceste cuvinte am fost ulterior arbitrar exclusă din serviciu, mai mult de trei ani sunt hărțuită cu dosarul penal. Am fost și interceptată în perioada respectivă, nu doar eu, dar și membrii familiei, în vara anului 2016 am fost amenințată să fug din țară, pentru că aș putea fi arestată. Mai mult, în această perioadă în privința mea a fost făcută și o expertiză corupțională, a fost verificată averea familiei pe toată durata respectivă și chiar până în 2012, a fost verificată averea părinților mei, surorilor și fratelui meu. S-au interpelat date privind datele bancare ale socrului meu, care este decedat de 30 de ani. Mi-au fost verificate toate dosarele în perioada respectivă. Am avut semnalări de la anumiți avocați care mi-au spus că sunt intimidați pentru a depune declarații mincinoase împotriva mea. Consider că dosarul meu timp de trei ani de zile a fost folosit doar cu scopul de a intimida toți judecătorii. Intenționat s-a făcut totul ca judecătorii să fie ascultători și să execute comenzile politicului. Astfel noi am ajuns să pierdem încrederea populației în justiție”, a subliniat Domnica Manole.

Amintim că la 31 mai 2016 membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au dat acordul ca Domnica Manole, pe atunci magistrată a Curţii de Apel Chişinău, să fie cercetată penal pentru că a adoptat o hotărâre prin care a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să iniţieze referendumul republican privind alegerea preşedintelui ţării de către cetăţeni, la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr. Împotrivă s-au pronunţat trei membri: Dumitru Visternicean, Vera Toma şi Tatiana Răducanu. Potrivit sesizării depuse la CSM de către procurorul general interimar Eduard Harunjen, judecătoarea s-ar face vinovată de emiterea unei decizii ilegale şi depăşirea competenţelor prin faptul că şi-a permis interpretarea Constituţiei.

Iniţiativa privind organizarea unui referendum prin care să fie modificată Constituţia, iar şeful statului să fie ales de către popor a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală pe 30 martie, după ce un grup de iniţiativă condus de Platforma Demnitate şi Adevăr a depus la CEC 400.000 de semnături în susţinerea plebiscitului. În scurt timp, grupul de iniţiativă a depus o cerere de chemare în judecată a CEC, iar la 14 aprilie 2016 Domnica Manole a emis o hotărâre prin care a dispus anularea hotărârii CEC şi iniţierea referendumului republican constituţional.

Comisia şi-a făcut dreptate la Curtea Supremă de Justiţie care, la sfârşitul lunii martie, a dispus casarea hotărârii emise de Domnica Manole. Din sesizarea prin care Harunjen cere CSM eliberarea acordului de pornire a urmăririi penale reiese că, la judecarea cauzei, CSJ a stabilit interpretarea eronată a legii de către magistrata Curţii de Apel şi depăşirea competenţelor sale prin interpretarea Constituţiei. 

Mariana Colun
21/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii