Secretarul de stat de la Ministerul Justiției, la Comisia de la Veneția: Pentru a restabili încrederea în Curtea Constituțională, TOȚI judecătorii trebuie să-și dea DEMISIA
Secretarul de stat de la Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, se află la Comisia de la Veneția, instituție care ar urma să se expună mâine asupra deciziilor Curții Constituționale din R. Moldova din perioada 7 - 9 iunie curent, care au generat o criză politică la Chișinău.
Oficialul afirmă că toți cei cu care a discutat la Veneția sunt de părere că membrii Curții Constituționale trebuie să plece din funcție, pentru a restabili încrederea în această instituție.
„Absolut toți cei cu care am discutat aici la Veneția spun că restabilirea încrederii în Curtea Constituțională nu este posibilă, dacă nu pleacă toți judecătorii care au compromis definitiv această instituție. Și au rămas surprinși când eu am spus că nu prea cred că vor demisiona. Mă bucur că am greșit și deja a fost depusă prima cerere care a fost salutată aici și cei cu care am mai discutat speră ca eu să nu am dreptate și că exemplul președintelui va fi urmat și de ceilalți judecători. Apropo, mulți dintre interlocutori au fost șocați că nu a existat nicio opinie separată”, a scris Eșanu pe Facebook.
Amintim că astăzi și-a anunțat demisia președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, fără să-și motiveze decizia. De asemenea, Poalelungi pleacă și din funcția de judecător al Curții Constituționale.
Salariile din Chișinău, mai mari decât în alte regiuni ale R. Moldova: Ce retribuții au primit în 2023 chișinăuenii
Un deputat de la Chișinău deconspiră „adepții fascismului putinist în R. Moldova” care „sunt ușor detectabili”: „Fac navetă în Rusia, concurând acolo pentru postura de trădător Nr.1, cu condiția că vor fi remunerați din gros de regimul de la Kremlin”
Trei case tradiționale țărănești din satele Butuceni și Morovaia, restaurate în cadrul unui proiect comun cu România, finanțat de UE