Unde va merge Maia Sandu în PRIMA sa vizită peste hotare și cât ar putea dura COABITAREA dintre Blocul „ACUM” și PSRM: „Nu merg în curând la Moscova”
Lidera PAS, Maia Sandu, intenționează să întreprindă prima sa vizită în calitate de premier la Bruxelles. Prim-ministrul susține că deja a primit o invitație de la oficialii UE. În același timp, Maia Sandu a precizat că nu intenționează să meargă în curând la Moscova sau Kiev, în schimb va ajunge la Berlin și București.
„Cel mai probabil voi merge la Bruxelles. Am primit o invitație și cred că acolo va fi prima vizită, la începutul lunii iulie”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
De asemenea, premierul a precizat că în timpul apropiat va avea o convorbire telefonică cu prim-ministrul Românei, Viorica Dăncilă, și după vizita la Bruxelles va merge și la București.
În cadrul aceleiași emisiuni, Maia Sandu a adăugat că a primit și o invitație de a merge la Berlin, pentru a avea o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel.
„Acum se clarifică perioada în care ar putea avea loc această vizită. Deci, voi merge la Bruxelles, București și Berlin. Nu merg în curând la Moscova și Kiev”, a precizat Maia Sandu.
Întrebată cât timp ar putea dura coabitarea dintre Blocul „ACUM” și PSRM, mai ales că liderul neformal al socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că-și dorește o majoritate pentru patru ani, Maia Sandu a răspuns că este „dificil” de prognozat.
„Cred că e dificil de spus cât va dura. Va dura probabil cât Guvernul va avea sprijin în implementarea acțiunilor propuse. Diferențe între noi există, suntem conștienți de asta. Acum ne concentrăm pe obiectivele convenite. Sper ca să avem sprijin cât să scoatem instituțiile statului din captivitate”, a conchis prim-ministrul.
VIDEO // „Pobeda” lui Șor ar fi adus la Chișinău, cu avionul, peste 20 de milioane de lei: Banii, confiscați de oamenii legii la aeroport
VIDEO // „Pobeda” lui Șor vrea să FEDERALIZEZE R. Moldova, iar limba de comunicare să fie RUSA: „Fiecare va avea drepturi, ÎMPUTERNICIRI. Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”
Avertismentul ISW: Kremlinul pregătește scena pentru REVOLTE în R. Moldova. Ce se ascunde în spatele blocului „Pobeda”