image
Sursa foto: mediafx.ro

Sute de protestatari s-au adunat la Moscova într-un miting de susţinere a jurnalistului Ivan Golunov

Sute de protestatari s-au adunat duminică la Moscova într-un miting de susţinere a jurnalistului de investigaţie Ivan Golunov aprobat de Guvern, şi care condamnă abuzul de putere în urma celor cinci zile în care a stat în arest fiind acuzat de trafic de droguri, relatează Reuters.

Jurnalistul de 36 de ani, cunoscut pentru expunerea corupţiei în rândul oficialilor de la Moscova, a fost eliberat în urma presiunii exercitate de manifestanţi care au acuzat poliţia că ar fi coruptă.

Un protest care a avut loc pe 12 iunie, a doua zi după eliberarea lui Golunov, a determinat autorităţile de la Moscova să aresteze peste 500 de manifestanţi, inclusiv politicianul opoziţiei, Alexei Navalny, scrie mediafax.ro.

Golunov a fost invitat la evenimentul de duminică, dar nu a s-a prezentat.

Protestul, numit de Uniunea Rusă a Jurnaliştilor "Justiţie şi Corectitudine pentru Toţi", a atras câteva sute de persoane până după-amiază, a declarat un martor pentru Reuters.

Agenţia de ştiri TASS a citat poliţia anunţând că aproximativ 1.600 de persoane au participat la manifestaţie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: