Actualitate

Pavel Filip: PDM va fi în opoziţie cu cei care vor submina integritatea teritorială a Republicii Moldova şi care vor încălca Constituţia şi legile ţării

“Vom fi o opoziţie activă şi constructivă, ştim domeniile şi le vom monitoriza. Venim în opoziţie din Guvern şi îi vom sancţiona pe noii miniştri, atunci când aceştia vor deraia. Să se apuce de muncă, nu mai sunt în opoziţie: Aţi promis că veţi fi mai buni ca noi, nu vă încălcaţi promisunile”, a declarat Pavel Filip.

Acesta a taxat dur şi faptul că noua guvernare deja a început epurările pe criterii politice, în instituţiile publice.

“Au promis că vor face evaluări la toate instituţiile, dar azi au fost invitaţi funcţionari cărora li s-a spus să scrie cereri de demisie, deşi au fost angajaţi prin concurs şi nu sunt membri de partid. Le cer guvernanţilor să nu se lanseze în răfuielili, să demonstreze că sunt mai buni ca noi”, a spus şeful fracţiunii PDM în Parlament.

De asemenea, Pavel Filip a precizat că democraţii vor insista ca proiectele sociale demarate de Guvernul Filip să fie implementate în continuare. Liderul democraţilor din Parlament s-a referit la programele Prima Casă, Drumuri bune pentru Moldova, O Nouă Viaţă, ajutoare pentru pensionari şi oamneii cu nevoi speciale, subvenţiile în agricultură, intdemnizaţia lunară de 200 de lei pentru copiii de până la 18 ani, Gazodusctul Ungheni – Chişinău.

“Ex-ministrul Finanţelor Ion Chicu a făcut publică lista indicatorilor pe care i-am lăsat şi sper că noul ministru să confirme veniturile de peste 3 miliarde de lei la buget. Vom monitoriza ca aceşti indicatori să nu scadă”, a precizat Pavel Filip.

Ex-premierul a adăugat că PDM va fi în opoziţie activă faţă de actuala guvernare şi că va aduce în faţă oameni noi şi profesionişti.

“Avem oamerni buni şi profesionişti şi îi vom aduce în faţă. Mă adresez celor care susţin PDM: rămânem uniţi şi puternici, stăm cu ochii pe noul Guvern, nu am avut noroc de opoziţie adevărată, iată că noua guvernare este mai norocasă în acest sens”, a conchis Pavel Filip.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *