„Dividendele de 3 peste milioane EURO nu apar din aer, ci din investiții. Se pare că domnul Plahotniuc, între 2013 și acum, s-a pricopsit cu ceva lichidități. Ar fi bine să clarificăm și sursa acestora”, scrie Alaiba pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că Vladimir Plahotniuc, președintele Partidului Democrat din Moldova, deputat în Parlamentul R. Moldova, și-a făcut publică declarația de avere în luna martie. Controversatul politician și om de afaceri susține că, în perioada 2017-2018, a obținut dividende de peste 5 milioane de euro de la o companie la care nu a mai făcut referire până acum. El mai declară cărți care ar valora 11 milioane de lei sau un pian de 131 mii de euro, scrie ZdG.md
Vladimir Plahotniuc, considerat de mulți, cel mai bogat cetățean al R.Moldova, a avut în ultimii 2 ani, 2017-2018, venituri din dividende, dobânzi și vânzarea unui automobil.
Cei mai mulți bani, 4,55 milioane de euro, 11,5 milioane de lei și 347,5 mii de USD i-au intrat în conturi de la compania “Vanguard International”, cu sediul în Abu Dhabi, la care Plahotniuc ar fi acționar.
Mai jos, în aceeași declarație depusă, Plahotniuc face referire la compania “Vangurad International”, dar, la mijloc, cel mai probabil, este o eroare lingvistică, politicianul referindu-se tot la compania “Vanguard International”, de la care a obținut dividende de milioane.
Mai multe detalii găsți AICI.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!