Caz ȘOCANT la Ungheni: Un bărbat a zăcut mort în CIMITIR timp de câteva zile și a fost descoperit când deja cadavrul i se descompunea
Cadavrul unui locuitor al satului Florești din raionul Ungheni a zăcut timp de câteva zile, pe caniculă, la poarta cimitirului din localitate, iar când a fost descoperit deja se descompunea.
Primarul comunei Buciumeni din care face parte și satul Florești, Filip Petriciuc, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că bărbatul în vârstă de 67 de ani fusese văzut ultima dată joia trecută, seara, când își căuta vita pierdută.
Cadavrul acestuia a fost descoperit peste două zile de un sătean, sâmbătă, lângă poarta cimitirului, când deja se descompunea, acesta fiind alertat de mirosul înțepător.
„Se vede că a intrat acolo, în cimitir, în timp ce-și căuta animalul, a căzut și... Familia nu l-a căutat mai devreme, fiindcă se mai întâmpla ca el să meargă la niște prieteni pe 2-3 zile. El mai consuma băuturi alcoolice, dar era muncitor. Avea o gospodărie bună”, ne-a spus primarul.
Bărbatul găsit mort la cimitir urmează să fie înmormântat astăzi.
Vicepremierul Popșoi, la Washington: În ultimii doi ani, de când Rusia a atacat militar Ucraina, R. Moldova „a demonstrat reziliență și a arătat că este un partener de încredere pentru toată lumea civilizată”
PERCHEZIȚII // Metale prețioase în valoare de aproape 1,6 milioane de lei, aduse prin contrabandă în R. Moldova: Declarațiile contradictorii ale unui bărbat de 37 de ani
Nicolae Negru // Despărțirea apelor politicii moldave