Un procuror susține că acuzatorii de stat au fost obligați să semneze declarația prin care afirmă că s-ar încerca instituirea unui „control politic” asupra Procuraturii

În adresa redacției Ziarului de Gardă a parvenit un mesaj de la un procuror, care a preferat își păstreze anonimatul. Acesta declară procurorii au fost obligați semneze o declarație publică, adresată mai multor instituții europene, în care reclamă „încercările politicienilor de a modifica legislația cu privire la Procuratură”. Declarația a fost elaborată la scurt timp după ce PSRM și Blocul ACUM au votat câteva modificări la legea cu privire la procuratură, una dintre care prevede la funcția de procuror general pot candida și experți din străinătate.

Foto: UNIMEDIA

„Stimați jurnaliști, lideri de opinie și cetățeni. În calitate de procuror, doresc să afirm despre cum a fost semnată această așa-zisă declarație a Asociației Procurorilor. Săptămâna curentă, de către Procuratura Generală, prin intermediul procurorilor șefi, au fost organizate ședințe în cadrul cărora toți angajații au fost obligați să semneze această declarație. Au fost chemați chiar și procurorii care se aflau în concedii sau implicați în alte activități. O bună parte dintre aceștia au avut intenția de a nu semna această declarație, însă au fost intimidați și voalat au fost atenționați că fostul regim este încă la putere, iar actuala coaliție de guvernare ar fi una nelegitimă. Declarația semnată însă nu reprezintă un manifest onest al Procuraturii pentru a scoate instituția de sub influența politicului, ci este o declarație semnată pentru susținerea procurorului general Eduard Harunjen, care se simte amenințat de actuala putere și dorește să se mențină în funcția în care a fost numit ilegal. Credeți-mă că și în Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauzelor Speciale, Procuratura Anticorupție, Procuratura Generală, există procurori care sunt devotați jurământului și sunt gata pentru a întreprinde activități concrete, inclusiv asupra acțiunilor uzurpatoare ale judecătorilor Curții Constituționale, Guvernului Filip, a „sponsorilor” care au contribui la destabilizarea ordinii publice în fața instituțiilor de stat în ultima perioadă și a persoanelor care se fac responsabile de furtul miliardului 2, care a continuat până în ziua de 14 iunie. Până nu vor fi demiși conducătorii de vârf a Procuraturii: Harunjen, Popa, Chitoroagă, Bețișor, Șaptefrați și alții, acest lucru nu va fi posibil. Declar că procurorii de rând, care lucrează onest zi de zi, susțin Guvernul Maiei Sandu și sunt gata pentru a pune umărul la restabilirea statului de drept și a încrederii în instituția Procuraturii”, se menționează în mesajul procurorului.

Mesajul procurorului nu este primul de acest gen, or anterior pe rețelele de socializare a mai fost distribuit un mesaj similar, în care se preciza că mai mulți acuzatori de stat nu și-ar fi dorit să semneze această declarație. Informația a fost confirmată pentru ZdG și de către alți procurori.

Citește continuarea pe Ziarul de Gardă.


Pub