/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Primele declarații ale lui Renato Usatîi după ce procurorii l-au eliberat: „Nu am nicio vină”

16 iunie 2019, ora 20:59

După ce procurorii au anulat mandatul de arestare pe numele liderului formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, politicianul a ieșit în fața mulțimii care s-a adunat în fața Procuraturii pentru a-l susține. „Nu am nicio vină, nu că vina ar fi parțială ”, a declarat la ieșire politicianul. 

„Să fi avut ei probe reale, vă dați seama că demult era deam Doamne ferește în toată țara”, a spus Renato Usatîi menționând că la intrarea în țară a fost întâlnit foarte frumos de către polițiști, fără confruntări.

Politicianul spune că la PCCOCS, acolo unde a fost adus de polițiști, se aștepta la surprize.

„Eu înțelegeam că dacă ajung la Penitenciarul nr. 13 de acolo viu nu era să ies”, a declarat politicianul.

Cercetările în dosarul acestuia vor continua. Potrivit lui Usatîi, acesta va fi obligat să se prezinte la audieri, de fiecare dată când procurorii o vor cere.

În dosarele intentate pe numele său, Renato Usatîi este cercetat inclusiv pentru tentativă de omor și contrabandă. Acesta își neagă vina și spune că dosarele sunt politice.

Referitor la noua guvernare, Renato Usatîi a menționat că schimbările în politica moldovenească sunt benefice și formațiunea pe care o reprezintă a susținut formarea actualei majorități parlamentare. Totodată, politicianul spune că va acorda ajutor autorităților centrale și va veni cu diferite inițiative.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram