Procesul de judecată în care este implicat Mihail Bejan NU va fi unul public; Motivul
Ședința preliminară în dosarul fostului comandant adjunct al Trupelor de Carabinieri Mihail Bejan a avut loc ieri, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. El este cercetat penal pentru că i-ar fi cerut unui minor să-i presteze servicii sexuale contra plată și se declară în continuare nevinovat.
Potrivit avocatului lui Bejan, azi s-a decis că procesul NU va fi unul public din cauza caracterului infracțiunii.
Fostul comandant adjunct al Trupelor de Carabinieri Mihail Bejan pledează nevinovat.
Menționăm că, acum o lună, lui Mihail Bejan i-a fost schimbată măsura preventivă. El a fost plasat în arest la domiciliu, după trei luni de detenție în Penitenciarul numărul 13 din Chișinău. Amintim că Mihail Bejan a fost reținut de poliție în seara zilei de întâi februarie, într-o pădure din Chișinău. El l-ar fi ademenit acolo pe un minor în vârstă de 17 ani, propunându-i sex oral în schimbul a 50 de euro. Cazul a fost făcut public de postul Jurnal TV, după care Bejan a fost demis din funcția de comandant adjunct al Trupelor de Carabinieri. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șase ani de închisoare.
comentarii: