Comisia Internațională a Juriștilor, îngrijorată de criza constituțională din Republica Moldova

Anticoruptie.md
14/06/2019

Organizația internațională Comisia Internațională a Juriștilor își exprimă îngrijorarea în legătură cu procedura „excesiv de rapidă” prin care Curtea Constituțională a Republicii Moldova a hotărât dizolvarea Parlamentului, suspendarea președintelui țării și instituirea interimatului funcției”. Într-un mesaj făcut public, Comisia atrage atenția asupra „perioadei inoportune în care Curtea Constituțională a emis hotărârea chiar în ziua stabilită de Curte ca fiind termenul limită de expirare a mandatului parlamentar”. 

Aceste evoluții au loc pe fondul deficiențelor existente în independența instituțională a sistemului judiciar din Republica Moldova, documentate într-un raport recent al CIJ. În raportul publicat în martie 2019, CIJ a subliniat numirea problematică în 2018 a trei judecători ai Curții Constituționale în circumstanțe care nu asigură un nivel suficient de transparență, în timpul unei campanii electorale și fără un concurs transparent și competitiv. Raportul a menționat că cei trei judecători numiți au activat anterior în calitate de Procuror General, director al Serviciului de Informații și Securitate și președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, membri ai majorității politice de guvernare din acea perioadă.

CIJ salută mesajul Secretarului General al Consiliului Europei prin care acesta a anunțat despre solicitarea avizului Comisiei de la Veneția cu privire la criza constituțională, în regim de urgență.  „Statul de drept este un motiv comun pentru care trebuie soluționate conflictele constituționale”, a menționat Massimo FRIGO, consilier juridic superior în cadrul Programului CIJ pentru Europa. „Solicităm tuturor instituțiilor și partidelor din Moldova să caute o soluție pentru a respecta pe deplin statul de drept, cadrul internațional și standardele la care Moldova a aderat. În acest sens, îndemnăm toate părțile interesate să aștepte avizul Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei pe acest subiect și să reconsidere deciziile sale”.

Versiunea engleză a comunicatului de presă este disponibilă aici.

Anticoruptie.md
14/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii