Consilieri și primari din mai multe localități vor veni mâine fața Parlamentului: Se va adopta o declarație comună

Mâine, 14 iunie, la ora 11:00, autoritățile administrației publice locale vor veni la Parlament pentru a-și arăta susținerea pentru Parlamentul legitim și guvernul Maia Sandu. Se va adopta o declarație comuna in numele tuturor aleșilor locali. Cel puțin aceasta se arată într-un comunicat emis de blocul ACUM.

Foto: UNIMEDIA

Menționăm că primarii din republică și președinții de raioane s-au împărțit în două tabere, fiecare susținând unul din cele două Guverne de la Chișinău. Mai multe declarații au fost semnate de aceștia și făcute publice.

Ieri, Consiliului local al Primăriei din comuna Pepeni, Primăria satului Puhoi, Federația Fermierilor din Moldova, Asociația Obștească a Persoanelor cu Dizabilități „Egalitate”, Școala Profesională din Leova, Consilierii din orașul Sîngera și Federația de combat sambo a Republicii Moldova au declarat că recunosc Parlamentul Republicii Moldova legal format și susțin Guvernul Sandu.

Primarii din Tîrșiței, Mereni, Sărătenii Vechi, Peticeni au venit cu declarații de susținere a Guvernului Sandu. Administrația orașului Taraclia a declarat că se va supune noului Guvern condus de Maia Sandu. Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuziei a scris că „susține pe deplin” eforturile lui Igor Dodon și a majorității parlamentare nou formate.

Consilieri din Consiliul Raional Ungheni au emis o declarație prin care spun că recunosc Guvernul Sandu.

Mai menționăm că peste o sută de profesori de la Universitatea Tehnică din capitală au semnat în susținerea Guvernului condus de Maia Sandu. Dânșii fac apel către întreaga societate, persoane de bună-credință, să se implice și să sprijine guvernul proeuropean Maia Sandu: „capabil să scoată statul din captivitatea unui singur partid, a unui singur om, să dezoligarhizeze toate structurile statului și să organizeze în timp rezonabil alegeri parlamentare libere și corecte conform sistemului proporțional recomandat de înalta Comisie de la Veneția.”

Pe de altă parte, președinții și primarii din raioanele Nisporeni, Orhei, Briceni, Dubăsari, Dondușeni, Edineț, Glodeni, Ocnița, Rîșcani, Criuleni, Căușeni, Leova, Șoldănești și Ungheni, au anunțat că susțin Guvernul Filip.


Pub