Vladimir Voronin: „V-aţi bucurat toţi când aţi scăpat de comunişti... Noul Parlament nu se va deosebi cu nimic”

Vladimir Voronin, liderul PCRM și cel mai longeviv preşedinte al R. Moldova, susţine că unica soluţie privind deblocarea situaţiei politice din țară sunt alegerile anticipate. Totodată acesta accentuează faptul că R. Moldova trebuie să ţină cont de părerile şi sfaturile internaţionale, însă precizează că rolul decisiv aparţine cetăţenilor, scrie Ziarul de Gardă.

Foto: UNIMEDIA

liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, susține că R. Moldova se află în impas politic deja de 10 ani.

„V-aţi bucurat toţi când aţi scăpat de comunişti după ce au avut evenimentele din 7 aprilie. Şi acum după 10 de ani, unde ne aflăm? Timp de 10 de ani, Moldova este sub „cutremur seismic”. Noi acum am rămas ca cei fără mamă şi fără tată. La noi, ultimele alegeri nu s-au petrecut pe un principiu corect. Niciodată nu s-au ales cei mai destoinci, capabili şi competenţi. Alegerile nu s-au desfăşurat pentru ca oamenii să trăiască mai bine, dar ca cineva să ocupe funcţii cât mai imporatnte în stat. Cei care au mai mulţi bani cumpără sărmanii oameni cu 200 de lei pentru un vot. Din acest motiv câştigă aceşti oameni incompetenţi”, susţine Voronin.

Se schimbă o grupare mafiotă oligarhică cu alta. Mai mult nu se schimbă nimic.

Întrebat care este poziţia sa referitor la coaliţia între PSRM şi ACUM, acesta susţine că noua guvernare „nu se va deosebi cu nimic faţă de fosta guvernare”.

„Aceştia care sunt acum la guvernare nu se deosebesc cu nimic faţă de predecesorii lor. Din mâna cui o mâncat ei? De unde vin socialiştii, cine i-o crescut pe toţi, din mâna cui o mâncat ei? Dodon acum poate mult să vorbească, precum că luptă cu mafia, dar nu trebuie să uite de unde se trage. Noul Parlament nu se va deosebi cu nimic faţă de ceea ce o fost până acum. Tot între ei vor împărţi funcţii şi numai cu asta vor rămâne. Se schimbă o grupare mafiotă oligarhică cu alta. Mai mult nu se schimbă nimic. Alianţa dintre PSRM şi ACUM nu o să facă nimic. Uitaţi-vă la componenţa PSRM, sunt cei care au lucrat tot timpul cu democraţii. Cine este Ion Ceban, şi uitaţi-vă cu ce se ocupă. Citiţi raportul KROLL, despre familia Greceanî câte milioane de lei i-a revenit şi acum a devenit speaker-ul Parlamentului”, remarcă Vladimir Voronin.

Totodată, fostul preşedinte al R. Moldova consideră că unica soluţie privind deblocarea situaţiei politice ar fi organizarea alegerilor anticipate, fiindcă, potrivit lui, „poporul trebuie să decidă viitorul ţării şi liderii pe care îi doresc la cârmuirea statului”.

Continuarea articolului o puteți citi pe Ziarul de Gardă.


Pub