12:58:11 16.04.2024
Stiri

MAE israelian e confuz: Este neclar dacă decizia R. Moldova de a muta sediul ambasadei este în vigoare

Politică 13.06.2019 08:00 Vizualizări1682 Autor: Ziarul National
MAE israelian e confuz: Este neclar dacă decizia R. Moldova de a muta sediul ambasadei este în vigoare


Ministerul Afacerilor Externe israelian nu este sigur dacă decizia de mutare a sediului Ambasadei Republicii Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim este în vigoare, pe fondul actualei crize constituţionale de la Chişinău, relatează miercuri agenția dpa, preluată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al MAE israelian a refuzat să comenteze pe acest subiect, limitându-se doar la a lua notă că este neclar dacă guvernul are autoritatea de a pune în practică decizia, în lumina viitoarelor alegeri anticipate.

În luna mai, SUA şi-au mutat ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, provocând iritarea liderilor palestinieni şi musulmani. Guatemala şi Paraguay au urmat exemplul SUA, dar ulterior Paraguay şi-a anulat decizia. Nicio ţară europeană nu şi-a mutat ambasada în Israel la Ierusalim, deşi câteva state au discutat despre această idee, adaugă agenţia de presă germană.

Guvernul Pavel Filip a decis în şedinţa de marţi transferarea sediului Ambasadei R. Moldova din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. De asemenea, guvernul de la Chişinău a hotărât să aprobe semnarea Acordului cu privirea la vânzarea terenului pentru construcţia Ambasadei SUA în R. Moldova.

„Am fost în situaţia să aprobăm de urgenţă aceste proiecte, având în vedere instabilitatea şi incertitudinea politică din ţară, dar şi ultimele evoluţii politice prin care unul dintre partidele care au încercat să blocheze permanent aceste două proiecte încearcă să preia în mod ilegal puterea. Sunt două angajamente pe care ni le-am asumat anterior şi vrem să avem certitudinea că ele vor fi respectate, indiferent de ceea ce se va întâmpla după alegerile anticipate”, a subliniat Pavel Filip.

Pavel Filip a anunţat duminică dizolvarea parlamentului şi semnarea decretului prin care a stabilit la 6 septembrie data alegerilor anticipate, după ce Partidul Socialist şi blocul ACUM - care au împreună 61 de mandate de deputați din totalul de 101 - au creat o coaliţie şi au învestit un nou guvern, la conducerea căruia a fost numită şefa Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu. Noul guvern a fost invalidat de Curtea Constituţională.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md