Igor Dodon, la întrevedere cu foști președinți ai CC: „Deciziile recente ale Curții Constituționale necesită o revizuire reieșind din trei considerente”

Președintele Igor Dodon a avut astăzi, 12 iunie, o întrevedere cu trei foști președinți ai Curții Constituționale a Republicii Moldova, Victor Pușcaș, Dumitru Pulbere și Petru Railean.

Foto: Dodon/facebook

Potrivit foștilor magistrați, în mai multe decizii ale Curții Constituționale, adoptate din anul 2013 și până în prezent, au fost depistate anumite devieri de la cadrul Constituțional, care ar determina necesitatea revizuirii acestora.

„Am discutat situația politică care s-a produs în ultimele zile. Foștii magistrați au constatat unanim că Președintele și Parlamentul nou legitim au procedat corect, în stricta conformitate cu Constituția Republicii Moldova și legislația în vigoare.

Totodată, a fost pronunțată opinia precum că deciziile recente ale Curții Constituționale necesită o revizuire reieșind din trei considerente: 1) în legătură cu apariția unor circumstanțe noi; 2) pe motivul unor greșeli aritmetice (interpretări eronate legate de trei luni sau 90 de zile); 3) în legătură cu posibila schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, care, însă, nu a fost stipulată în actele respective”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook.

De asemenea, foștii președinți ai CC i-au mai declarat șefului staului că Curtea Constituțională a încălcat Codul Jurisdicției Constituționale în urma deciziilor recente.


Pub