FNF a făcut apel către cetățeni la consolidare în jurul noului Guvern condus de Maia Sandu
Politic 12 iunie 2019, 22:48 | 3954

Federația Națională a Fermierilor din Republica Moldova a făcut apel către cetățeni la consolidare în jurul noului Guvern în frunte cu Maia Sandu. Acesta exprimă voința poporului în lupta cu autoritățile corupte și incapabile să guverneze în condițiile statului de drept, se spune în declarația emisă de Federația Națională a Fermierilor.

Și Federația de Șah a emis o declarație, în care își exprimă solidaritatea cu acțiunile șefului statului, Igor Dodon, ale Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, învestit pe 8 iunie. Această organizație își îndeamnă membrii și susținătorii să contribuie la aplanarea conflictelor în societate, la asigurarea păcii și liniștii în țară, se mai menționează în mesajul expediat de secretarul general al Federației de Șah a Republicii Moldova, Valeriu Coadă. Iar președintele Asociației Obștești a Persoanelor cu Dizabilități „Egalitate” din raionul Leova, Radu Raicu, face apel la forțele de ordine și struсturilе administrative să dерună tot еfоrtul pentru respectarea principiilor statului de drерt și ale democrației, păstrând în același timp calmul, pacea și reținerea de la comiterea unor acțiuni ilegale. Totodată, șeful Asociației Obștești a Persoanelor cu Dizabilități din raionul Leova își exprimă susținerea față de noua majoritate parlamentară și Guvernul Maia Sandu. 

Opinia ta contează. Comentează!