image
Sursa foto: captură video

Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Cerem PG și BNM prezentarea în regim de urgență a raportului Kroll2 ”

„ Cerem PG, BNM prezentarea în regim de urgență la Consiliul Suprem de Securitate a raportului Kroll2. S-a convenit ca Guvernul, Parlamentul să se adreseze direct compania internațională Kroll pentru a cere să-i fie prezentat detaliile despre investigațiile făcute, inclusiv raportul Kroll2”, sunt declarațiile făcute de Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, care a avut loc astăzi. În ședință au fost discutate patru subiecte.

Două instituții care ar fi trebuit să participe la ședința Consiliului Suprem de Securitate nu au fost reprezentate. Este vorba despre procurorul general și guvernatorul BNM, aceștia nu au binevoit să se prezinte la ședință deși, acest lucru este obligatoriu.

Astăzi la ședința Consiliului Suprem de Securitate au fost incluse în ordinea de zi patru subiecte.

Primul subiect a fost:

Devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova, investigarea fraudei bancare precum și necesitatea publicării raportului Kroll 2.

Au fost luate trei decizii în acest sens, anunță șeful statului, Igor Dodon.

„Cerem PG, BNM prezentarea în regim de urgență la Consiliul Suprem de Securitate a raportului Kroll2. S-a convenit ca Guvernul, Parlamentul să se adreseze direct compania internațională Kroll pentru a cere să-i fie prezentat detaliile despre investigațiile făcute, inclusiv raportul Kroll2. Consiliului Suprem de Securitate se adresesază comunității internaționale cu solicitarea de a se implica în investigarea fraudei bancare”, a declarat Dodon.

Al doilea subiect a fost:

Examinarea subiectelor privind scoaterea masivă pe căi ilicite a mijloacelor financiare și a bunurilor materiale din RM și distrugerea probelor pe infracțiunile comise.

„Sunt două instituții de stat care în regim online urmăresc informația despre transferurile bancare pe sume mai mari decât 500.000 de lei. Solicităm BNM-ului și serviciului spălarea banilor care este subordonat Guvernului să informeze zilnic Consiliul Suprem de Securitate despre toate fluxurile de mijloace financiare conform legislației. În adresa membrilor Președenției parvin informații că cei care au pierdut guvernarea scot mijloace bănești din RM în regim de urgență. Și atenționăm angajații organelor de investigație și anchetă despre responsabilitatea personală în cazul în distrugerii sau dispariției probelor pe infracțiunile și cauzele legate de frauda bancară”, afirmă Igor Dodon.

Al treilea subiect a fost:

Poziția Consiliul Suprem de Securitate asupra deciziilor arbitrare adoptate recent de Curtea Constituțională.

Dodon a menționat că: „Am luat act de deciziile Curții constituționale și le calificăm ca fiind arbitrare, contrat Constituției și care atentează asupra securității naționale. Am constatat că decretul semnat de domnul Filip privind dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate din data de 6 septembrie NU corespunde normei constituționale. De aceea astăzi am semnat decret de anulare a acestor decizii”.

Al patrulea subiect a fost:

Examinarea situției legate de blocajul activității unor autorități publice centrale.

„Consiliul Suprem de Securitate face apel către toate instituțiile de stat să nu împiedice și să asigure funcționalitatea legală a Guvernului nou ales”, a conchis șeful statului, Igor Dodon.

Urmăriți evenimentul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: