Actualitate

Brexitul, gata să bage Regatul în recesiune. Economia britanică s-a contractat de patru ori mai mult decât estimările, după ce industria a înregistrat cel mai semnificativ declin din 2002

PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 0,4% în aprilie, după un declin de 0,1% în martie, iar în perioada februarie – aprilie 2019 creşterea a încetinit la 0,3%, a anunţat luni Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

"Încetinirea din perioada februarie – aprilie 2019 şi contractarea economiei din aprilie au fost în principal determinate de scăderea dramatică a producţiei auto, incertitudinile privind data ieşirii din UE ducând la închiderea temporară a unor unităţi", a apreciat Rob Kent-Smith, statistician la ONS, potrivit Agerpres.

Declinul din aprilie şi cel din în perioada februarie – aprilie 2019 este mult mai accentuat decât estimau analiştii. Sectorul industriei a înregistrat o scădere de 3,9% în aprilie, cel mai semnificativ declin din iunie 2002. De asemenea, producţia auto a scăzut în aprilie cu 24%, cel mai important recul ultimii 24 de ani, când s-a început publicarea acestor statistici.

Luna trecută, Banca Angliei (BoE) estima o încetinire a PIB-ului Marii Britanii la 0,2% în perioada aprilie – iunie 2019, de la 0,5% în primele trei luni din acest an, deşi duminică economistul şef al BoE, Andy Haldane, aprecia că se aşteaptă la o creştere solidă, de 1,5%, pe ansamblul acestui an.

Săptămâna trecută, Ford a anunţat că va închide anul viitor fabrica Bridgend din Marea Britanie, din cauza scăderii cererii, fiind ameninţate 1.700 de locuri de muncă.

Anunţul Ford reprezintă o nouă lovitură pentru industria auto din Marea Britanie, confruntată cu o scădere la aproape jumătate a investiţiilor, în principal din cauza incertitudinilor legate de Brexit. Printre companiile care au anunţat că îşi reduc sau îşi opresc producţia în Marea Britanie se află Jaguar Land Rover,Nissan, Airbus, Sony, Dyson,Toyota şi Honda. O serie de investiţii sunt amânate, inclusiv decizia grupului francez PSA de a păstra uzina din Ellesmere Port.

În aprilie, Ford anunţa că îşi va reconsidera investiţiile în Marea Britanie dacă ţara nu va ajunge la un acord care să garanteze o ieşire lină din Uniunea Europeană.

Preşedintele Ford Europa, Steven Armstrong, a avertizat asupra potenţialelor efecte dezastruoase ale unui Brexit fără acord, prin care Regatul Unit părăseşte blocul comunitar fără o înţelegere privind viitoarele relaţii comerciale. Aceasta ar putea însemna tarife vamale şi verificări la graniţe, care ar putea întrerupe semnificativ afacerile, în special în sectorul auto.

Într-un astfel de scenariu, Ford "va trebui să reflecteze cu seriozitate asupra viitorului pe termen lung al investiţiilor sale în Marea Britanie", a declarat Armstrong.

"Am fost foarte consecvenţi în a avertiza încă de la referendum că un ‘hard’ Brexit, un Brexit fără acord, ar fi un dezastru pentru industria auto britanică, inclusiv pentru Ford. Deci, orice acord în care relaţii comerciale vor însemna tarife vamale şi verificări la graniţe vor afecta semnificativ afacerea noastră şi ne-ar putea costa anual miliarde de dolari", a afirmat şeful Ford Europa.

Acesta a adăugat că producătorul auto cheltuie deja zeci de milioane de dolari pregătindu-se pentru posibilele efecte ale unui Brexit fără acord, care ar putea opri activitatea porturilor şi ar încetini livrările de componente şi maşini între Europa şi Regatul Unit.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *