(video) Bătrîncea: Secretarul general al Consiliului Europei a făcut o mare favoare RM cerând avizul urgent al Comisiei de la Veneția referitor la deciziile CC

Deputatul socialiștVlad Bătrîncea afirmă că Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a făcut o mare favoare Republicii Moldova cerând avizul urgent al Comisiei de la Veneția privind ultimele decizii politice din Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Suntem foarte bucuroși că au avut o reacție promptă și rapidă și ne-au oferit o soluție ideală și anume expertizarea a tuturor hotărârilor Curții Constituționale. Astăzi contează să oprim acest haos politic pornit de așa zisa Curte Consituțională”, a declarat Bătrâncea.

Deputatul mai spune că acțiunile întreprinse de PDM pot fi catalogate ca o încercare de uzurpare a puterii în stat.

„Din câte cunoaștem poliția nu are de gând să intervină în jocurile politice, dar situația se dezvoltă, așa că vom vedea.

Avem un Guvern constituțional, Guvernul Maia Sandu, deoarece avem o majoritate parlamentară recunoscută de toată lumea civilizată. Vedem sprijim masiv din afara țării: SUA, Rusia, UE, însă există opunere din partea regimului vechi, regimului Plahotniuc, care încearcă, prin diferite metode, să nu permită aducerea Guvernului la normalitate. Juridic, acest lucru poate fi catalogat ca o încercare de uzurpare a puterii în stat.

Credem că presiunea din afara țării trebuie să aibă o influență și asupra PD-ului. Nu credem că dânșii sunt în stare să aplice forța. Situația, în special a conducerii PD-ului, se agravează mult”, a mai spus Vlad Bătrâncea.

Amintim că aseară, Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a declarat că va cere „avizul urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la ultimele decizii, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului Republicii”.

Scurt, despre ce se întâmplă la Chișinău:

La data de 8 iunie 2019, ACUM și PSRM au semnat un acord temporar de colaborare și formare a unei majorități parlamentare.

Astfel, în funcția de președintă a Parlamentului a fost votată Zinaida Greceanîi, iar șefă a Guvernului a fost desemnată Maia Sandu.

În aceeași zi a fost învestit în funcție noul Guvern.

Curtea Constituțională a emis mai multe hotărâri prin care a anunțat că toate legile și hotărârile adoptate în acea zi se declară neconstituţionale. Curtea Constituțională a declarat neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Legislativului.

Tot în data de 8 iunie, Curtea a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern.

În aceeași zi, Partidul Democrat a anunțat proteste. Sute de oameni au fost aduși din toată republica la Chișinău. Au fost instalate corturi, iar oamenii au rămas peste noapte să doarmă în stradă, în semn de protest.

La data de 9 iunie, CC l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte al țării și l-a numit pe Pavel FIlip președinte interimar. Pavel Filip a semnat decretul privind organizarea de alegerilor anticipate la data de 6 septembrie 2019, care este o zi de vineri.

Tot ieri, la Chișinău, au avut loc proteste organizate de Partidul Democrat.


Pub