/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Elveția recunoaște Parlamentul și Guvernul Moldovei și susține inițiativa adresării la Comisia de la Veneția privind criza constituțională

missing
10 iunie 2019, ora 22:14

Autoritățile din Elveția și-au exprimat de asemenea sprijinul pentru Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova nou-creat: „Parlamentul Republicii Moldova a decis sâmbătă trecută să aleagă un nou speaker și să creeze un nou Guvern. Elveția este gata să continue implementarea programelor sale de asistență și de cooperare pentru dezvoltare”, se menționează într-o declarație publicată de reprezentanța diplomatică a Elveției la Chișinău. 

„Elveția a susținut tranziția politică, economică și socială a Republicii Moldova începând cu anul 2000 și își menține angajamentul de a contribui la bunăstarea populației din Moldova.

Elveția a salutat alegerile parlamentare din 24 februarie a.c., care au fost competitive și, în general, au respectat drepturile fundamentale. Voința cetățenilor Republicii Moldova exprimată în acel scrutin trebuie respectată.

În legătură cu recentele evoluțiile politice, Elveția face apel către toate partidele politice și instituții să se angajeze într-un dialog pașnic pentru rezolvarea crizei politice. Calmul și reținerea trebuie să predomine în beneficiul tuturor cetățenilor.

Elveția salută solicitarea făcută de Secretarul General al Consiliul Europei către Comisia de la Veneția să prezinte de urgență o opinie cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale din Moldova”, este declarația Elveției cu privire la situația din Republica Moldova.

Vezi și:

Declarația comună a cinci țări europene: „Susținem Parlamentul Republicii Moldova ca reprezentant al poporului”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram