Stiri
Plahotniuc: „Ce a făcut azi Dodon, PSRM și ACUM e lovitură de stat"
Politică
08.06.2019
19:18
2135
Autor: Ziarul National
Liderul PD, Vlad Plahotniuc, consideră că toate evenimentele de astăzi din Parlament pot fi calificate ca „lovitură de stat”.
„În primul rând, confirm și personal negocierile pe care le-am avut cu Igor Dodon - el în numele Partidului Socialiștilor, eu în numele Partidului Democrat. Timp de trei luni de zile, am avut multe discuții, am încercat să găsim o formulă de parteneriat tehnic între PSRM și PDM, pentru că înțelegeam că nu putem face o coaliție politică la etapa asta, având diferențe ideologice atât de mari. În mare parte, am reușit să găsim un consens, însă discuțiile intrau în impas din cauză că mereu apăreau diferite cerințe noi pe zona geopolitică, pe care PD nu le putea accepta. PD a dorit să facă un parteneriat cu PSRM, bazat strict pe o platformă socială și economică, una care să aibă ca obiectiv rezolvarea problemelor cetățenilor.
Am înțeles în ultimele zile de negociere, în special ieri, că Igor Dodon și PSRM fac acel joc al negocierilor cu blocul ACUM ca să ne forțeze pe noi, cei din PD, să acceptăm în ultimul moment anumite condiții inacceptabile, iar una era legată de federalizarea țării.
Vreau să o spun foarte clar, coaliția PDM-PSRM era ca și făcută, pot proba suplimentar asta dacă e cazul, dar a căzut în ultimul moment, când nu am acceptat să semnez documentul legat de federalizare și alte cerințe, care erau împotriva R. Moldova. Să semnez un astfel de document doar de dragul coaliției, însemna să-mi trădez țara și să-i trădez pe moldoveni, însemna să-mi trădez colegii de partid și să devin un complice al lui Dodon la planul lui odios pentru R. Moldova. Nu sunt un om perfect, am făcut greșeli în viață, dar niciodată nu am acceptat să-mi trădez țara, deși au fost mulți cei, care au încercat să-mi impună să fac asta. Am negociat lucruri, care puteau să aducă mai multă eficiență actului guvernării, dar nu am acceptat să negociez lucruri, care erau împotriva moldovenilor", a subliniat Plahotniuc.
„Ceea ce au făcut astăzi Igor Dodon, PSRM și ACUM este o evidentă lovitură de stat, au încălcat deliberat Constituția și hotărârile Curții Constituționale. Igor Dodon și PSRM nu au legitimitatea să mai participe la formarea unei majorități constituționale și a Guvernului, din moment ce există dovezi multiple că au fost finanțați din exteriorul țării, atât în campania electorală, cât și în rest, există motive că au încercat să-și trădeze țara.
Iată de ce, ceea ce s-a întâmplat astăzi este doar o încercare disperată a liderului de facto al PSRM de a prelua forțat puterea în R. Moldova, în interesul lui sau al celor din spatele lui. În momentul în care mi-a propus aceste condiții inacceptabile pentru formarea coaliției, i-am spus lui Igor Dodon că, în acest caz, mai bine să mergem în alegeri anticipate și poporul să decidă ce se întâmplă mai departe.
El a fost de acord, însă ulterior, văzând că poate profita de naivitatea celor de la ACUM, a hotărât să-și ducă până la capăt planul respins de PD, inclusiv să obțină controlul asupra mai multor instituții de stat.
PD nu recunoaște legalitatea a tot ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament, începând de la modul ilegal în care a fost convocată ședința plenului, până la toate voturile care au fost. Vom face toate acțiunile legale și democratice pentru ca planul de preluare ilegală a instituțiilor să nu aibă loc, astfel încât R. Moldova să nu ajungă într-o criză și mai mare decât cea în care au băgat-o deja PSRM și ACUM.
De asemenea, zilele următoare vom furniza instituțiilor statului dovezi suplimentare, legate de lipsa de legitimitate a acestor voturi, dar și alte probe, care să clarifice modul în care PSRM a orchestrat această tentativă de uzurpare a puterii de stat", a precizat acesta.
Potrivit democratului, s-au luat măsurile necesare, pentru ca instituțiile statului să funcționeze în regim normal și „cetățenii să nu fie afectați de această criză creată de PSRM și ACUM”.
„PD consideră că singurul în drept deplin să lămurească această criză, să dea calificative partidelor în legătură cu modul în care s-au comportat după ce le-au votat în februarie, este poporul, și nimeni altcineva. De asemenea, începând de astăzi, nu mai avem un președinte legitim al statului, astfel că poporul este în drept să-și aleagă un alt președinte, care să nu fie compromis și să nu fie vulnerabil. De aceea, vom insista mai departe pe organizarea alegerilor prezidențiale anticipate, concomitent cu alegerile parlamentare, la fel cum vom insista și ca alegerile să nu fie achitate din bani suplimentari de către cetățeni, dar din banii pentru finanțarea partidelor", a spus acesta.
Sursa citată spune că puterea nu este acum la niciun partid: „Avem o guvernare interimară și un Parlament complet nefuncțional, puterea este în mâna poporului, care va vota pentru a-și trimite în Parlament oameni responsabili, care să nu-i mai aducă într-o astfel de criză și să poată asigura stabilitatea țării".

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
25.04.2024
10:58
174
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”
24.04.2024
17:08
1363
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
24.04.2024
14:14
839
AVERTISMENT // „Intensificare a dezinformărilor”: Pretinșii migranți trimiși de Polonia sau așa-zise înrolări în Legiunea Franceză, printre ultimele falsuri lansate de pe conturi fake „apropiate grupului criminal Șor”
24.04.2024
12:26
1006
Autoritățile de la Chișinău transmit miercuri la Bruxelles contribuția R. Moldova la pachetul de extindere al Comisiei Europene pentru anul 2024
24.04.2024
10:20
847
Premierul Recean, despre bătrânii utilizați de „grupul criminal Șor” pe post de „transportatori de bani în numerar”: „Instituțiile au sechestrat peste un milion de dolari în numerar, bani murdari, bani din crima organizată”
24.04.2024
10:15
766
Șeful diplomației de la Chișinău, interviu pentru „Bloomberg: „Ceea ce vedem acum în R. Moldova va fi, cel mai probabil, implementat la viitoarele alegeri din țările noastre partenere din Occident”
24.04.2024
17:04
437
Un secretar de stat de la MAE, numit ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană
24.04.2024
15:40
498
Președinta Maia Sandu, discurs la Bruxelles, în deschiderea Conferinței anuale privind bugetul UE
24.04.2024
14:43
377
RĂZBOI HIBRID // Amnesty International: R. Moldova a încălcat dreptul la asociere şi libertatea de exprimare în încercarea de a contracara influenţa rusă
23.04.2024
18:21
1024
Noi tensiuni în Zona de Securitate: Militarii ruși din Transnistria, antrenamente pentru a „respinge atacurile”. Chișinăul: „Acțiuni provocatoare, contrare principiilor de pacificare și legislației R. Moldova”
Top stiri
25.04.2024
11:25
79
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova
25.04.2024
10:58
165
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”
25.04.2024
10:24
200
Valul de praf saharian s-a împrăștiat! Agenția de Mediu: În ziua de 24 și la începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al R. Moldova nu au fost identificate particule de praf de origine africană
25.04.2024
10:07
307
Patriarhia Română va aduce la Chișinău Sfânta Lumină de la Ierusalim și o va distribui în toate parohiile din R. Moldova, de Paște
25.04.2024
09:56
484
VIDEO // Imagini de ARHIVĂ cu muzicienii Ion Suruceanu, Mihai Dolgan, Lidia Botezatu, Ion Teodorovici sau Liviu Știrbu: Cum arăta videoclipul unei piese cunoscute, filmat acum aproape jumătate de secol
25.04.2024
09:40
374
Autostrada UNIRII, care urmărește realizarea unei legături rutiere între România și R. Moldova: Constructorul PODULUI peste Prut de la Ungheni urmează a fi desemnat
Actualitate
Descoperă
Actualitate
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”
Valul de praf saharian s-a împrăștiat! Agenția de Mediu: În ziua de 24 și la începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al R. Moldova nu au fost identificate particule de praf de origine africană
Patriarhia Română va aduce la Chișinău Sfânta Lumină de la Ierusalim și o va distribui în toate parohiile din R. Moldova, de Paște
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova