image
Sursa foto: privesc.eu

Avocatul Poporului îndeamnă PD și autoritățile statului să nu admită violențe la protest

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, îndeamnă autoritățile statului, precum și reprezentanții protestatarilor să asigure exercitarea libertății la întruniri în mod pașnic, excluzând orice violență.

„Dialogul civilizat, cu excluderea violențelor, este o condiție definitorie pentru libera întrunire, o premisă importantă pentru asigurarea schimbului liber de idei, opinii și o garanție a respectării principiilor democratice și a statului de drept. Având în vedere experiența anterioară a desfășurării unor acțiuni de protest și derapajele înregistrate în cadrul acestora, Avocatul Poporului cheamă autoritățile statului, precum și organizatorii manifestațiilor din 7.06.2019 la responsabilitate şi corectitudine în asigurarea dreptului la întruniri”, se spune într-un comunicat de presă.

Ombudsmanul se adresează membrilor şi simpatizanţilor formațiunilor politice și mișcărilor obștești care protestează să-şi exercite dreptul la întrunire paşnic, în modul prevăzut de Constituţia Republicii Moldova şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Avocatul Poporului îndeamnă persoanele implicate în aceste manifestații, dar și oponenții acestora să demonstreze respect și toleranță față de orice ființă umană, indiferent de criteriile care le deosebesc sau viziunile politice pe care le au.

„Dialogul civilizat, cu excluderea intimidărilor este o condiție definitorie pentru libera întrunire, o premisă importantă pentru asigurarea schimbului liber de idei, opinii și o garanție a respectării principiilor democratice și a statului de drept”, susţine Mihail Cotorobai.

Mihail Cotorobai mai accentuează că nu este exclus ca o anumită manifestaţie să nemulțumească alte persoane ostile ideilor sau revendicărilor pe care le susţin organizatorii acelei manifestaţii. Cu toate acestea, şi într-o asemenea situaţie, într-o democraţie, dreptul de a contramanifesta nu poate să meargă până la a paraliza dreptul de a manifesta.

Avocatul Poporului se adresează autorităților să asigure toate condițiile necesare pentru exercitarea neîngrădită a dreptului la întruniri, prin garantarea ordinii publice, a securității manifestanților în cadrul legii, cu excluderea violenţelor şi brutalităţilor, a tentativelor de a fi create impedimente pentru deplasarea persoanelor din alte localități ale țării la acțiunile de protest.

Mihail Cotorobai îndeamnă factorii de decizie să vegheze pentru că să nu fie create bariere pentru asigurarea accesului persoanelor la informație, prin blocarea transmisiunilor on-line de la evenimente de către unele instituții media. Ombudsmanul cheamă reprezentanții mass-media să fie corecți și obiectivi în oglindirea evenimentelor, iar protestatarii să nu admită violențe față de jurnaliști.

Avocatul Poporului își anunță intenția de a monitoriza desfășurarea acțiunilor de protest din capitală. La fel, precizează că orice fapte, acțiuni, inacțiuni sau încălcări ale dreptului la întrunire îi pot fi aduse la cunoștință la numărul de telefon 060002641 sau la adresa electronică: [email protected].

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: