Eroii români, comemorați
Social 7 iunie 2019, 20:11 | 1052

Un ceremonial militar-religios de comemorare a ostasilor, care au luptat si au cazut pentru reintregirea neamului, in cel de-al Doilea Razboi Mondial, a avut loc ieri la Cimitirul eroilor de la Tiganca. Acolo, in vara anului 1941, si-au pierdut viata mii de romani, intr-una dintre cele mai sangeroase batalii pentru reintregirea Tarii. La eveniment au participat ambasadorul Romaniei, Daniel Ionita, reprezentanti ai structurilor de forta de la Chisinau si Bucuresti.

Ceremonia de comemorare a început cu intonarea imnului României.

Ulterior, un sobor de preoți, condus de episcopul Basarabiei de Sud, Veniamin, a oficiat slujba de pomenire.

Este de datoria noastră să îi pomenim pe cei care au căzut pentru apărarea acestor pământuri, susțin localnicii.

La eveniment a participat ambasadorul României, Daniel Ioniță. În discursul său, diplomatul a vorbit și despre importanța comemorării Zilei Eroilor pe ambele maluri ale Prutului.

Această zi are o semnificație cu totul specială, a declarat la rândul său președintele Asociației Veteranilor de Război ai Armatei Române, Mihai Postovan.

La ceremonia de comemorare a fost prezent și europarlamentarul Eugen Tomac.

La cele peste o mie de morminte ale eroilor români, căzuţi în iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost depuse flori...

Din 1941, până în 1943, la Țiganca au fost înhumaţi în nouă gropi comune 1020 de militari români. În 1945, cimitirul a fost distrus cu buldozerele de sovietici, pe acest loc fiind construite ferme de porci şi vaci. A fost reconstruit în 2006, cu contribuția statului român, ceremonie la care a participat atunci și Majestatea sa Regele Mihai I al României. 

Opinia ta contează. Comentează!