Un asteroid de dimensiuni mari şi mica sa lună au trecut prin relativa apropiere a Pământului

Un asteroid de dimensiuni mari şi mica sa lună au fost observaţi de telescopul VTL (Very Large Telescope), aparţinând Observatorului European Austral (ESO), când au trecut prin relativa apropiere a Pământului la 25 mai, cu viteza de 70.000 de km/h.

Foto: space.com

Asteroidul 1999 KW4 şi micuţul său satelit natural au trecut la distanţa de 5,2 milioane de kilometri de Pământ. 1999 KW4 are diametrul de aproximativ 1,3 km, iar luna sa se află pe orbită la distanţa de aproximativ 2,6 km, scrie Agerpres, care citează space.com.

Chiar dacă acest asteroid nu a reprezentat în niciun moment un potenţial pericol pentru Terra, observaţiile derulate asupra sa pot oferi informaţii folositoare în cazul în care un alt asteroid mare se va îndrepta spre Terra şi va trebui deviat de pe traiectorie pentru a preîntâmpina o catastrofă.

Asteroidul 1999 KW4 este similar cu un alt sistem binar de asteroizi, Didymos, care este ţinta viitoarei misiuni NASA DART (Double Asteroid Redirection Test). Conform programului misiunii, o sondă NASA va fi amplasată pe satelitul lui Didymos, alintat de astronomi "Didymoon", pentru a observa variaţiile orbitale ale satelitului.

Ambii asteroizi, atât 1999 KW4 cât şi Didymos, nu le sunt străini oamenilor de ştiinţă. Anul aceasta a fost cea de-a patra trecere a lui 1999 KW4 prin apropierea relativă a Pământului, după descoperirea sa în 1999. În 2001 telescopul radar Goldstone, aparţinând NASA, a obţinut imagini radar ale asteroidului şi lunii sale în timp ce treceau la distanţa de peste 4,8 milioane de kilometri de Pământ.


Pub