Vucic: Alegerile parlamentare şi locale din Serbia vor avea loc în martie sau aprilie 2020

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat vineri că alegerile parlamentare, provinciale şi locale din Serbia se vor desfăşura în martie sau aprilie 2020, transmite Tanjug.

Foto: RT.com

Vucic a făcut această declaraţie într-o intervenţie la postul de televiziune Prva.

Pe de altă parte, el a estimat că Serbia va avea o creştere economică pozitivă în perioada următoare.

''Vom continua să menţinem pacea şi stabilitatea, cu aproape toate costurile, dar ne vom proteja poporul şi vom munci pentru a asigura o creştere economică accelerată şi pentru a fi siguri că oamenii văd acest lucru'', a afirmat şeful statului sârb.

Acesta a anunţat, de asemenea, că va fi construită o reţea de metrou la Belgrad. În acest sens, procedurile au fost accelerate, deşi încă se aşteaptă un acord între compania chineză şi cea franceză implicate în proiect, scrie agerpres.ro


Pub